HomeStiriSecuritate ITHackerii sparg conturile de Instagram

Hackerii sparg conturile de Instagram

Instagram investighează o breșă de securitate care permite hackerilor să spargă sute de conturi și promite noi funcții de autentificare în doi pași.

Încă de când a fost cumpărată de Facebook şi transformată în reţea socială, aplicaţia Instagram a fost bine întreţinută şi nu a trecut prin probleme prea serioase de securitate. Însă, ca în cazul tuturor platformelor software cu priză la public, nu a scăpat de atenţia hackerilor, scrie adevarul.ro.

Așa că, în această lună, sute de conturi de Instagram au fost „sparte” fără ca nimeni să ştie exact de ce. Mai mult, metoda procesului este aceeaşi în toate cazurile, ceea ce indică spre un infractor comun sau chiar către un grup de infractori care operează în bloc.

Facebook nu a precizat câte conturi au fost sparte, dar conform ultimei declarații este o problemă foarte răspândită. Marți seara, compania a postat un anunț în care îi roagă pe utilizatori să își revizuiască măsurile de securitate și să activeze autentificarea în doi pași pentru conturile lor, scrie mashable.com.

În momentul de față, Instagram folosește o autentificare în doi pași pe bază de mesaje text. Această măsură de securitate este mai slabă decât folosirea unei aplicații care permite autentificarea în doi pași. Câțiva utilizatori au declarat pentru Mashable că conturile lor au fost deturnate chiar dacă au avut activată autentificarea în doi pași.

Desigur, măsuri mai ample de securitate nu vor redobândi accesul la conturile pierdute celor care nu le mai pot accesa. Foarte puține persoane și-au putut redobândi accesul la conturi.

Nu se știe clar care este sursa atacurilor, dar au început să apară la începutul lunii. Mulți utilizatori au precizat că adrese de e-mail ce folosesc domenii .ru sunt conectate la conturile lor după ce au pierdut accesul.

Hackerii au schimbat numele conturilor și au înlocuit imaginea de profil cu poze din filme produse de studiourile Disney și Pixar, conform bbc.com.

Share With: