HomeStiriSecuritate ITDoi hackeri români, condamnaţi la închisoare în Statele Unite, după ce au „spart” mii de calculatoare din întreaga lume

Doi hackeri români, condamnaţi la închisoare în Statele Unite, după ce au „spart” mii de calculatoare din întreaga lume

Doi hackeri români au fost condamnaţi la închisoare de către un judecător federal din Statele Unite, după ce au lansat o serie de atacuri cibernetice în urma cărora mii de calculatoare au fost afectate în întreaga lume, relatează site-ul de ştiri Cleveland.com.

Bogdan Nicolescu, în vârstă de 37 şi Radu Miclăuş, de aceeaşi vârstă, au primit sentinţe de 20, respectiv 18 ani în închisoare. Procurorii federali au informat că grupul de hackeri al acestora a infectat peste 400.000 de calculatoare, multe fiind din Statele Unite. Activităţile grupului de hackeri varia de la vânzări false de maşini în online la colectarea datelor personale, pe care ulterior le vindeau, conform mediafax.

Nicolescu şi Miclăuş au fost arestaţi în Bucureşti în septembrie 2016 şi aduşi în Statele Unite trei luni mai târziu. Cei doi au fost găsiţi vinovaţi pentru infracţiuni precum furt de identitate şi complot pentru spălare de bani. Atacurile comise de aceştia erau desfăşurate prin contaminarea cu viruşi prin email sau alte mesaje online.

În 2016 Bayrob a devenit cea mai prolifică grupare care trimitea mailuri marcate ca spam, au informat procurorii. Numele grupării a fost dat de compania de securitate cibernetică Symantec, care a descoperit virusul. Procurorii au mai adăugat că grupul şi-a început activitatea în 2007, trimiţând mailuri care păreau să fie din partea Western Union, Norton AntiVirus şi IRS, precizează digi24.ro.

Odată ce accesau mailurile, persoanele erau redirecţionate pe o pagină falsă de eBay controlată de Bayrob. Cumpărătorii nu şi-au primit niciodată maşini şi au pierdut zeci de mii de dolari, a mai informat FBI. Ulterior, hackerii au început să colecteze date pe care le vindea apoi pe site-uri de pe darknet precum AlphaBay sau Silk Road. Datele includeau informaţii despre conturi bancare şi numerele cardurilor de credit.

Share With: