HomeStiriSecuritate FizicaAsociații ale elevilor: Școlile ar trebui să aibă paza asigurată de autoritățile locale
igpr-majoritatea-unitatilor-de-invatamant-preuniversitar-sunt-asigurate-cu-paza-umana

Asociații ale elevilor: Școlile ar trebui să aibă paza asigurată de autoritățile locale

igpr-majoritatea-unitatilor-de-invatamant-preuniversitar-sunt-asigurate-cu-paza-umanaMai multe asociaţii de elevi solicită Ministerului Educaţiei să întreprindă demersuri pentru ca şcolile să aibă paza asigurată de către autorităţile locale ca răspuns la soluția propusă de Ecaterina Andronescu.

Mai multe asociații de elevi din România “condamnă” recentele declarații ale ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, conform cărora soluția pentru asigurarea securității în unitățile de învățământ ar fi introducerea uniformelor obligatorii, scrie rfi.ro.

Considerăm ca fiind foarte grav faptul că problema siguranței în școli nu este înțeleasă de către reprezentanții autorității, fiind propuse măsuri fără un impact real în soluționarea acesteia”, declară la RFI, Andrei Tănase, președintele Asociația Elevilor din Constanța.

Solicităm, pe această cale, Ministerului Educației Naționale să întreprindă demersuri pentru ca fiecare școală din România să beneficieze de pază asigurată de către autoritățile locale“, în loc să inițieze “propuneri care atentează la principiul învățământului gratuit și al echității, prevăzute de Legea educației, precum introducerea uniformei obligatorii“, se arată într-un comunicat semnat de mai multe asociații de elevi. Asociațiile semnatare sunt Asociația Vâlceană a Elevilor, Asociația Elevilor din București și Ilfov, Asociația Elevilor din Bacău, Asociația Elevilor din Constanța, Asociația Elevilor din Călărași și Asociația Elevilor din Maramureș.

Tragem un semnal de alarmă asupra faptului că introducerea uniformelor şcolare este o măsură pur demagogică deoarece ea nu substituie prezenţa unor agenţi de securitate special instruiţi în sensul asigurării siguranţei persoanelor din instituţii publice, acestea fiind doar un alt mod de identificare a elevilor, fapt ce se poate realiza şi pe baza carnetului de elev. Totodată, conceptul de «uniformă obligatorie» este unul vag, accesul elevilor în şcoală neputând fi interzis pe motivul nepurtării uniformei, conform art. 14, lit. c) din Statutul Elevului, aprobat prin OM 4742/2016“, a menţionat sursa citată de adevarul.ro.

Asociaţiile de elevi spun că, potrivit articolului 4, alin. (1) din Legea 35/2007, autorităţile locale au obligaţia de a lua măsuri pentru creşterea siguranţei unităţilor de învăţământ. “Totodată, art. 2, alin. (1) al Legii 333/2003 prevede obligaţia autorităţilor de a asigura paza clădirilor ce se află în posesia acestora, unităţile de învăţământ aflându-se în domeniul public al consiliilor locale. Considerăm că singura măsură viabilă pentru asigurarea securităţii în şcoli o reprezintă asigurarea pazei umane”, se mai arată în comunicat.

Nu cred că paza este singura soluţie pentru că aş vrea să dau exemplul şcolii din Ploieşti. Erau doi paznici, profesorul de serviciu, elevii toţi aveau card de intrare, prin faţa şcolii patrulau doi sau trei jandarmi care l-au şi prins pe rău-făcătorul respectiv. Cu toate acestea, deci practic ne-am fi încadrat în standardele unei asigurări corecte a pazei şcolii, iată ce s-a întâmplat. Deci eu cred ca mai trebuie sa găsim şi măsuri suplimentare. De exemplu, eu văd că acea uniformă şcolară – poate că nu este cea mai potrivită sintagmă şi de aceea lumea o refuză, dar şcoala gaseşte o formulă pentru ca toţi copiii să se îmbrace la fel şi în felul acesta să fie uşor de distins un copil al şcolii de cineva care e un intrus, din afara şcolii. Adică mai trebuie să luăm asemenea măsuri, care nu sunt exagerate”, declară ministrul Ecaterina Andronescu într-o intervenţie pentru Radio România Iaşi, citată de adevarul.ro.

Spre exemplu, un număr de 173 de şcoli din Harghita, din cele 391 existente, nu au pază sau sisteme de supraveghere video, pe parcursul anului trecut fiind sesizate şi 36 de fapte penale în incinta instituţiilor de învăţământ, arată datele făcute publice de IPJ Harghita, relatează romania24.ro.

Potrivit sursei citate, există 106 unităţi de învăţământ care au încheiat acord de cooperare privind siguranţa în şcoli, iar 168 au planuri de siguranţă. Din cele 36 de fapte penale sesizate în incinta şcolilor, 19 au fost loviri şi alte violenţe, în special bătăi între elevi, opt au fost furturi, cu precădere de telefoane mobile, mai fiind înregistrate şi alte cazuri, cum ar fi ameninţările.

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita, Petru Gârbea, a precizat, pentru AGERPRES, că sunt multe unităţi de învăţământ fără paznic sau portar din cauza numărului insuficient de posturi existente şi a punctat că Ministerul Educaţiei consideră că paza şcolilor trebuie să fie responsabilitatea autorităţilor locale. El a adăugat că Inspectoratul Şcolar recomandă, la întâlnirile cu directorii, să se găsească soluţii acolo unde nu este asigurată paza unităţilor şcolare, un sistem de supraveghere video sau de acces cu cardul nefiind foarte costisitor.

Share With: