HomeStiriSecuritate FizicaA intrat în vigoare legea care reglementează supraveghere angajaților

A intrat în vigoare legea care reglementează supraveghere angajaților

Potrivit Legii 190/2018, publicată în Monitorul Oficial, care a intrat în vigoare pe 31 iulie, angajatorii vor putea să își supravegheze angajații prin mijloace electronice și de supraveghere video doar în anumite cazuri.

Legea nr. 190/2018 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului GDPR nr. 679/2016 a fost publicată în Monitorul Oficial, iar la 5 zile de la publicare, mai exact începând de marți, 31 iulie, a intrat în vigoare, conform huff.ro.

„În cazul în care sunt utilizate sisteme de monitorizare prin mijloace de comunicaţii electronice şi/sau prin mijloace de supraveghere video la locul de muncă, prelucrarea datelor cu caracter personal ale angajaţilor, în scopul realizării intereselor legitime urmărite de angajator, este permisă numai dacă:

a) interesele legitime urmărite de angajator sunt temeinic justificate şi prevalează asupra intereselor sau drepturilor şi libertăţilor persoanelor vizate;

b) angajatorul a realizat informarea prealabilă obligatorie, completă şi în mod explicit a angajaţilor;

c) angajatorul a consultat sindicatul sau, după caz, reprezentanţii angajaţilor înainte de introducerea sistemelor de monitorizare;

d) alte forme şi modalităţi mai puţin intruzive pentru atingerea scopului urmărit de angajator nu şi-au dovedit anterior eficienţa şi

e) durata de stocare a datelor cu caracter personal este proporţională cu scopul prelucrării, dar nu mai mare de 30 de zile, cu excepţia situaţiilor expres reglementate de lege sau a cazurilor temeinic justificate.”

Legea stabileste modalitatea de punere in aplicare la nivel national, in principal, a prevederilor art. 6 alin. (2), art. 9 alin. (4), art. 37-39, 42, 43, art. 83 alin. (7), art. 85 si ale art. 87-89 din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European si al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protectia persoanelor fizice, relatează fiscalitatea.ro.

Supravegherea video a angajatilor nu va fi un proces pe care il poate pune in aplicare orice angajator, si, mai mult, angajatorul trebuie sa fie instiintat despre acest fapt, iar motivele care ar duce la urmarirea salariatilor trebuie sa fie foarte bine intemeiate .

Informarea angajaților cu privire la măsurile de supraveghere video la locul de muncă sau cu privire la monitorizarea conversațiilor este una dintre condițiile fără de care monitorizarea nu se poate face în mod legal, potrivit actului normativ. Autoritatea de protecția datelor din Franța detaliază ce fel de informații ar trebui să fie oferite într-un spațiu unde există supraveghere video (informații care ar trebui să fie vizibile și terților, celor care intră în locul respectiv în mod ocazional), conform avocatnet.ro.

În schimb, noua lege intrată în vigoare la noi nu oferă foarte multe detalii. Nici Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) nu are, la acest moment, vreun ghid publicat pe această temă.

O informare verbală a salariaților cu privire la măsurile de supraveghere de la birou, oricare ar fi acestea, nu poate fi suficientă doarece nu ar putea fi dovedită. Autoritatea de protecția datelor din Franța cere afișarea următoarelor informații pentru publicul larg, dar și prezența lor în informările către angajați: faptul că există un dispozitiv de supraveghere video; cine este responsabil de acel dispozitiv; pe ce bază legală se întemeiază montarea acelui dispozitiv ; durata păstrării materialului video; posibilitatea de a face o sesizare la ANSPDCP; procedura de urmat pentru a obține acces la înregistrările video de către cel interesat.

 

Share With: