HomeStiriSecuritate Fizica32 de percheziții la persoane bănuite de furt și furt calificat
perchezitii-la-administratorii-unei-firme-de-paza-pentru-evaziune-fiscala-si-spalare-de-bani

32 de percheziții la persoane bănuite de furt și furt calificat

Polițiștii prahoveni și cei ai Direcției de Operațiuni Speciale din IGPR au efectuat 32 de percheziții la persoane bănuite de comiterea mai multor infracțiuni de furt și furt calificat, pe 22 mai.

La data de 22 mai 2019, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 10 Valea Călugărească au efectuat 32 de percheziții la locuințele unor persoane bănuite de furturi din locuințe, gospodării și societăți comerciale. 26 de descinderi ar fi avut loc în comuna Berceni, 4 în Municipiul Ploiești, 1 în comuna Valea Călugărească și 1 în comuna Leordeni, județul Argeș, se precizează într-un buletin de presă al IGPR .

Din cercetări au rezultat indicii că, începând din luna martie a anului trecut, persoanele în cauză ar fi pătruns în incinta unor locuințe, gospodării și societăți comerciale, de unde ar fi sustras diverse bunuri și valori, precum și animale și material lemnos.

Până în prezent, prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este estimat la peste 57.000 de lei.

24 persoane ar fi fost conduse la sediul poliției, pentru audieri. La percheziții au participat și jandarmi.

Share With: