HomeStiriBusiness & TehnologieSan Francisco ar putea fi primul oraș din SUA care interzice folosirea recunoașterii faciale
San Francisco ar putea fi primul oraș din SUA care interzice folosirea recunoașterii faciale

San Francisco ar putea fi primul oraș din SUA care interzice folosirea recunoașterii faciale

San Francisco ar putea fi primul oraș din SUA care interzice folosirea recunoașterii facialeSan Francisco ar putea fi primul oraș din Statele Unite care ar interzice folosirea sistemelor de recunoaștere facială.

Consiliul de supraveghere al orașului San Francisco a convenit, marți, să voteze, printre alte propuneri, Stop Secret Surveillance Ordinance (SSSO), care a fost introdusă de Aaron Peskin. Ordonanța vrea să impună limite stricte cu privire la în ce formă pot fi colectate informațiile biometrice colectate de diversele departamente ale orașului; cum și când sunt folosite și stabilește un aparat de supraveghere care să asigure transparența publică, scrie engadget.com.

În ultimele luni, guvernul chinez a fost criticat de folosirea extensivă a sistemelor de recunoaștere facială în cadrul programului de supraveghere video publică. Acest sistem este folosit pentru a monitoriza 12 milioane de cetățeni musulmani în provincia Xinjiang, preciza Victor Gevers, co-fondator al GDI Foundation, o organizație non-profit care susține drepturile omului pe internet. Victor Gevers a publicat această informație în februarie într-o postare pe Twitter. De asemenea, sistemele de supraveghere care folosesc tehnologia de recunoaștere facială au fost criticate și în Statele Unite, precum și software-ul Rekognition al Amazon, care folosește inteligența artificială pentru a recunoaște fețele și este folosit de autoritățile americane.

Așadar noua ordonanță reglementează folosirea informațiilor biometrice în așa fel încât ar putea ajunge și la interzicerea definitivă a colectării unor astfel de informații. Ordonanța definește tehnologia de supraveghere drept „orice software, dispozitiv electronic, sistem care utilizează un dispozitiv electronic, sau un dispozitiv similar folosit, creat sau destinat în principal colectării, reținerii, procesării sau împărtășirii de informații audio, electronice, vizuale, referitoare la locație, termice, biometrice, olfactive sau informații similare specific asociate cu, sau capabile să fie asociate cu orice grup sau individ.”, citează techthelead.com.

Camerele de purtat și scanerele RFID sunt și ele incluse deși camerele de purtat folosite de către departamentul de poliție al orașului și sistemul ShotSpotter nu vor fi incluse pe listă. Chiar și așa, acestea vor fi evaluate anual pentru a vedea felul în care aceste sisteme colectează informații și dacă funcționează așa cum trebuie.

Dacă ordonanța este aprobată, San Francisco va fi primul oraș din Statele Unite care interzice această tehnologie, dar înainte vor trebui realizate rapoarte cu privire la impactul acestei ordonanțe, care să fie analizate cu atenție de comisia de supraveghetori.

De asemenea, în multe aeroporturi din Statele Unite se montează sisteme de recunoaștere facială pentru a grăbi procesul de verificare a pasagerilor și îmbarcare în avion. Dar cei care susțin dreptul la confidențialitate sunt îngrijorați cu privire la faptul că dacă suntem de acord acum să acceptăm această schimbare de dragul comodității, pe viitor ne va fi redusă opoziția față de idea de a umple spațiul public cu camere care să ne identifice și să ne urmărească fiecare mișcare, scrie securityinfowatch.com.

În sudul statului Florida, sistemele de recunoaștere facială apar pe aeroporturi și în poturi. Sistemele care scanează amprente sau irisul nu sunt considerate a fi o amenințare la fel de mare ca recunoașterea facială, care poate identifica și urmării oamenii prin intermediul camerelor instalate în spațiul public, conform militanților pentru intimitate.

Operatorii noilor sisteme de recunoaștere facială spun că iau în serios îngrijorările călătorilor legate de confidențialitate. Călătorii pot alege să nu participe în verificările biometrice și să aleagă metoda tradițională pentru a se îmbarca. IDEMIA spune că nicio imagine nu este păstrată de tehnologia MFace, folosită la grăbirea debarcărilor de pe nave, după ce călătoria este încheiată.

Chiar dacă fotografiile cu fețele călătorilor sunt șterse supă ce se întorc în Statele Unite, agențiile federale păstrează pozele din pașaport, vize și permise de condus ale cetățenilor în bazele lor de date care ar putea fi folosite oricând să identifice fețele înregistrate de camerele de supraveghere. De această capacitate se tem militanții pentru confidențialitate, precum Electronic Frontier Foundation și American Civil Liberties Union.

Share With: