HomeStiriBusiness & TehnologieȚara care își obligă cetățenii să-și scaneze fața ca să poată intra pe Internet

Țara care își obligă cetățenii să-și scaneze fața ca să poată intra pe Internet

Chinezii sunt obligați să-și scaneze fața pentru a putea folosi serviciile de telefonie mobilă.

Măsura a fost anunțată din Septembrie și a intrat în vigoare în prima zi din decembrie, transmite BBC.

În prezent, un cetățean chinez care vrea acces la Internet trebuie să prezinte un act de identitate atunci când își cumpără un telefon sau un nou abonament la telefonia mobilă. Scanarea facială este o măsură suplimentară, care verifică dacă documentul chiar aparține persoanei respective, conform ziare.com.

De asemenea, numărul de telefon va fi înregistrat pe numele utilizatorului, iar acesta nu va putea să-l dea altcuiva.

Măsurile fac parte din sistemul de scor social introdus de regimul comunist pentru cetățenii săi, care implica numeroase sisteme de verificare și urmărire, ce au atras critici. Inclusiv protestatarii din Hong Kong se tem ca “Big Brother” va ajunge și la ei.

Share With: