HomeStiriBusiness & TehnologieModele de control acces pentru companii și orașe sigure
Modele de control acces pentru companii și orașe sigure

Modele de control acces pentru companii și orașe sigure

Modele de control acces pentru companii și orașe sigureModele de control acces pentru companii și orașe sigure se bazează pe folosirea de cloud, web și rețele interconectate.

Pe măsură ce companiile se angajează în proiecte de transformare digitală, frontierele se extind atât în ​​spațiile fizice, cât și în cele digitale. Control accesul a devenit mai mult decât simple carduri folosite în loc de cheie și chioșcuri de securitate. Necesitatea unei securități mai solide între organizații i-a determinat pe liderii IT să exploreze diverse sisteme de control al accesului, inclusiv examinarea modului în care diferite modele de control de acces și structuri de management ar putea colabora pentru beneficiul afacerii, scrie biztechmagazine.com.

Ce este control accesul și cum funcționează împreună cu IoT?

Control accesul este o tehnică de securitate care reglementează cine sau ce poate vedea sau folosi resurse din orice mediu. Există două tipuri principale: fizic și logic. Ambele forme de control acces au de-a face cu intrarea într-o zonă restricționată, dar variază în funcție de felul în care este definită aceasta. Control accesul logic se aplică accesului virtual la informații, resurse digitale și rețele de computere. În schimb, control accesul fizic împiedică accesul fizic în clădiri, încăperi sau alte bunuri tangibile.

Apariția Internet of Things a transformat control accesul. Camerele de securitate, cititoarele de carduri, încuietorile și multe alte dispozitive se pot conecta printr-o singură rețea fără fir, permițând managerilor de securitate să le controleze prin intermediul unor platforme software. IoT a crescut mobilitatea și proporțiile control accesului într-un mod care nu a mai fost văzut până acum în sistemele anterioare.

Dar pe măsură ce revoluția IoT schimbă control accesul, poate crea vulnerabilități suplimentare deoarece hackerii caută să exploateze aceste rețele interconectate. Astfel, într-un astfel de scenariu modelele de control acces și management sunt importante.

Există trei modele primare de control acces: sisteme de control acces care folosesc web-ul, modele de control acces care folosesc dispozitive mobile și modelul de control acces pe baza unor dispozitive IoT conectate la rețea. Aceste modele pot avea propriile riscuri de securitate. Orice folosește cloud-ul sau web-ul sau leagă câteva dispozitive la o singură sursă poate fi o victimă sigură pentru hackeri. Sistemele de management pentru control acces pot reduce acest risc crescut de securitate cibernetică prin identificarea clară a celor care accesează informația securizată.

Astfel, în funcție de tipul de management, există mai multe tipuri de control acces: obligatoriu, discreționar, care folosește roluri și care folosește reguli.
Și orașele folosesc de multe ori sisteme de video management sau alte platforme pentru a vizualiza și analiza imaginile video pentru a proteja cetățenii și proprietățile și pentru a răspunde la incidente. De asemenea, pot utiliza sisteme de detecție a intruziunilor, control acces, automatizare a clădirilor și sisteme de detectare a incendiilor, împreună cu supravegherea video, scrie securityinfowatch.com.

Orașele care implementează această abordare de securitate conectată au fost numite orașe sigure. Majoritatea orașelor sigure folosesc o infrastructură comună și funcționează folosind senzori și/sau camere într-o rețea comună folosită de municipalitate. Folosirea acestor senzori și informațiile de la multe dispozitive diferite sintetizate prin intermediul interfeței ajută agențiile de aplicare a legii și reprezentanții orașului să obțină o privire de ansamblu asupra securității întregului oraș.

Interoperabilitatea continuă să fie una dintre cele mai mari provocări operaționale pentru orașele sigure. Cel mai des întâlnit scenariu este acela în care municipalitățile au câteva sisteme de management diferite pentru operațiunile orașului. Acestea sunt la rândul lor create de producători diferiți, fiecare cu propria interfață pentru integrare. Pentru a conecta împreună diferitele sisteme, de multe ori orașele ajung să aibă o abordare de tipul „construiește o dată și menține pentru totdeauna”. Această abordare face ca costul pentru integrarea sistemelor orașului să devină prohibitiv de costisitoare.

De aceea, ONVIF a publicat mai multe specificații și profiluri pentru integrarea eficientă a dispozitivelor în industria securității fizice, facilitând comunicarea între tehnologii de la diverși producători și favorizând dezvoltarea unui mediu de sisteme interoperabile.

Share With: