Home2013April (Page 2)

detector de metale rusiaUn oficial al Federaţiei ruse de atletism a indicat că la Campionatele Mondiale de Atletism, programate în august la Moscova, vor fi folosite detectoare de metale pentru a asigura securitatea întrecerii, anunţă AP.

nu-ti scapa casa din ochiJoi 25 aprilie, în cadrul unei conferinţe de presă, s-a lansat campania de prevenire a furturilor din locuinţe „NU-ŢI SCĂPA CASA DIN OCHI!”. Aceasta a fost susţinută de reprezentanţi ai Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii şi ai Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul I.G.P.R.

floriiPeste 10.300 de poliţişti se vor afla în stradă, de Florii, în localităţile urbane şi rurale, în vederea preîntâmpinării producerii oricăror evenimente negative şi pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

kaspersky labDeşi există tehnologii specializate care pot descărca şi instala automat update-uri, ele sunt rareori utilizate – chiar şi de către companiile care utilizează instrumente de client management. Doar 35% dintre companii instalează automat update-uri, potrivit unei cercetări de piaţă realizate în noiembrie 2012 de către specialiştii B2B International.

criminalitateRomânia va găzdui Oficiul Consiliului Europei pentru Lupta Împotriva Criminalităţii Cibernetice, a anunţat, miercuri, secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, la finalul întrevederii cu premierul Victor Ponta.

ancomAutoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii supune consultării publice proiectul de decizie privind stabilirea măsurilor minime de securitate ce trebuie luate de către furnizorii de reţele publice sau de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, data limită pentru depunerea observaţiilor şi propunerilor este 27 mai 2013, potrivit unui comunicat al ANCOM.

stalp electroenegeticaTranselectrica s-a confruntat, miercuri, cu un incident de natură infracţională ce a atentat la securitatea Sistemului Electroenergetic Naţional, prin sustragerea unor elemente de susţinere de la trei stâlpi din linia electrică Stupina-Varna, pagubele totale ridicându-se la 500.000 euro, potrivit unui comunicat transmis de companie.

paza scoliDoar 49 de unităţi şcolare din totalul celor 772 din judeţul Vaslui au asigurată, în prezent, pază proprie. Acestora li se adaugă 32 de unităţi şcolare care au montate sisteme de pază şi alarmare.

bitdefenderAplicaţii din Google Play care găzduiau virusul BadNews au fost detectate de Bitdefender, încă din iunie 2012, arată datele colectate prin intermediul Bitdefender Mobile Security.

anonymousUn jurnalist acuzat că a fost complicele grupului de piraţi cibernetici Anonymous, care s-a conectat ilegal la un server cu scopul de a modifica un articol publicat pe site-ul cotidianului Los Angeles Times, a fost concendiat de agenţia de presă Reuters.