Un atac ransomware a vizat o firmă de securitate cibernetică
Birourile din Israel ale firmei americane de securitate cibernetică Verint au fost ținta unui atac ransomware. Compania a declarat că a contracarat cu succes atacul.
Atacatorii au lansat un atac ransomware, săptămâna trecută, asupra birourilor din Israel ale companiei americane Verint, conform unei poze realizate de un angajat al companiei, conform zdnet.com.
„În prezent, există o problemă critică care afectează serviciile de Email și Green Zone VDI [Infrastructura Virtual Desktop Infrastructure]”, se menționa în mesajul de avertizare afișat pe computerele angajaților. Mai departe angajații erau instruiți să își oprească computerul din funcționare în cazul în care ar apărea un mesaj care cere răscumpărare și să anunțe echipa IT.
Mai multe surse au declarat pentru ZDNet că incidentul a fost unul real și că echipa Mandiant a FireEye care se ocupă cu incidentele se afla la fața locului pentru a ajuta.
Verint a confirmat incidentul pentru site-urile locale de știri din Israel TheMarker, Calcalist și Globes. Compania a spus că a identificat imediat atacul și a luat măsurile necesare pentru a-l contracara.
Verint este o companie fondată în 1999, care furnizează servicii de analiză, securitate, supraveghere și business intelligence.
Verint Systems a contracarat cu succes atacul ransomware împotriva companiei, a precizat un purtător de cuvânt, miercurea trecută, pentru calcalistech.com.
Cu o seară înainte, mass-media din Israel raportase informații cu privire la atacul ransomware care a vizat birourile companiei, deși nu au oferit detalii cu privire la natura ransomware-ului folosit de atacatori și cererile acestora. Timpul ar fi putut fi ales special de atacatori deoarece majoritatea persoanelor cu funcții de conducere din companie erau plecați la o conferință în Italia.
Atacul a fost identificat în faza inițială și echipa de securitate a companiei a acționat corespunzător, a mai spus purtătorul de cuvânt.
Aceasta este o veste bună și un exemplu pozitiv pentru toate companiile. Avem nevoie și de exemple pozitive, nu doar de exemple în care companiile doar cad victimă atacurilor cibernetice de orice tip.