Guvernul Statelor Unite consideră operatorul de telefonie China Mobile o amenințare de securitate
Deoarece operatorul de telefonie China Mobile este deținut în majoritate de statul chinez, guvernul american nu vrea să îi permită accesul pe piața din SUA.
Guvernul american respinge cererea China Mobile, operatorul de rețele wireless cu cei mai mulți abonați din lume, de a-și construi propria rețea de telecomunicații pe teritoriul Statelor Unite. Compania a fost identificat ca fiind o amenințare la adresa securității Statelor Unite, scrie scmp.com.
National Telecommunications and Information Administration (NTIA), o agenție a Departamentului american de Comerț, este cea creare a precizat că China Mobile reprezintă un risc de securitate și a cerut Federal Communications Commission (FCC) din Statele Unite să respingă aplicația companiei.
China Mobile Communications Group este deținută în proporție de 72,7% de statul chinez, din 31 decembrie, iar restul acțiunilor sunt deținute de investitori publici.
China Mobile a cerut pentru prima dată permisiunea de a-și creea propria rețea de telecomunicații în 2011 și de atunci se află în așteptare, scrie theverge.com.
În ultimele luni, guvernul american a luat măsuri asemănătoare împotriva companiilor chineze Huawei și ZTE. Casa Albă a pus presiune și pe principalii furnizori de servicii de telecomunicații pentru a nu mai distribui în SUA dispozitivele produse de Huawei și a interzis exporturile către ZTE. Interzicerea exporturilor ar putea fi eliminată dacă ZTE respectă cererile guvernului american.
autoritățile american susțin că indiferent dacă China Mobile folosește hardware securizat, ceea ce compania le-a asigurat că face, faptul că compania ar putea fi supusă guvernului chinez este un risc luat în calcul de autorități.