HomeStiriSecuritate ITDoi cetățeni români, condamnați în SUA pentru fraude informatice

Doi cetățeni români, condamnați în SUA pentru fraude informatice

Doi hackeri români au fost găsiți vinovați de o serie de infracțiuni informatice care au afectat mii de computere din întreaga lume și riscă să fie închiși pentru 20-30 de ani.

Bogdan Nicolescu (36 de ani) şi Radu Miclăuş (37 de ani) au fost condamnaţi, joi, 11 aprilie, pentru 21 de acuzaţii, printre care furt de identitate şi implicare în acţiuni de spălare a banilor, scrie Mediafax.

Cazul a apărut în 2016, când cei doi au fost arestaţi în Bucureşti şi duşi în Statele Unite trei luni mai târziu. La vremea respectivă, procurorii care se ocupau de caz au anunţat că victimele au pierdut mai mult de 4 milioane de dolari în urma acestor infracţiuni.

Procurorii federali au petrecut mai mult de două săptămâni prezentând unui juriu dovezi conform cărora cei doi făceau parte dintr-o reţea „botnet”, care controla 400.000 de calculatoare, majoritatea de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. Juriul a început deliberările marţi, 9 aprilie, acordând verdictul final joi, 11 aprilie. Cei doi riscă între 20 și 30 de ani de închisoare.

Malware-ul care a fost creat în 2007 a stat la baza unei scheme complexe pentru acea vreme. Acesta infecta calculatoarele în urma deschiderii unor atașamente la mail-uri și prin injectarea unor false site-uri oficiale, care păcăleau utilizatorii că reprezintă diferite autorități (Fiscul American, Western Union etc.), scrie profit.ro.

Astfel, cei doi hackeri români convingeau victimele să descarce malware. Odată infectat, software-ul anti-virus era dezactivat, iar adresa de e-mail a victimei era folosită pentru a crea conturi AOL. Au fost create în total peste 100.000 de conturi AOL, care apoi erau folosite pentru a trimite și mai multe e-mail-uri malițioase către adresele de e-mail din agenda utilizatorului, ducând la creare de zeci de milioane de distribuitori de e-mail-uri malițioase, scrie itpro.co.uk.

Hackerii colectau informații ale cardurilor de credite, nume de utilizator și parole de pe computerele infectate pentru a le vinde pe piața neagră. Făceau asta prin interceptarea traficului de internet către site-uri precum Facebook și PayPal, redirecționând utilizatorii pe pagini de phishing de unde le obțineau informațiile. Rețeaua de computere controlată de hackeri a fost folosită și pentru minarea de monede. Dacă infracțiunile menționate anterior nu erau de ajuns, hackerii postau informații false pe eBay despre motociclete și alte bunuri de mare valoare. Imaginile redirecționau utilizatorii către pagini de plată de phishing. În acest caz au fost ajutați de un individ care lua banii și fugea.

De asemenea, banii obținuți erau spălați prin intermediul unor firme fantomă care făceau achiziții fictive și care pe internet păreau să fie foarte serioase. În cele din urmă banii erau transferați în România, unde erau colectați de cărăuși și livrați celor doi acuzați.

Cei doi hoți nu vor afla sentința definitivă până pe 14 august 2019, dar având în vedere câte infracțiuni au comis este foarte posibil ca pedeapsa să fie una severă.

Share With: