CERT-RO: Clienții Flanco Romania sunt vizați de o campanie tip SCAM
Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică avertizează că clienții Flanco Romania sunt vizați de o tentativă de păcăleală pe Facebook.
„Atenție la paginile false, care copiază identitatea vizuală a companiilor cu un brand cunoscut! Este o metodă relativ simplă și eficientă de a crește artificial audiența unei pagini, care ulterior își poate schimba detaliile de identificare și natura activității”, precizează CERT-RO pe pagina sa de Facebook.
Pagina de Facebook care promovează tentativa de fraudă (Flanco RO) are un număr suspect de redus de aprecieri din partea utilizatorilor, indiciu care ar trebui să vă alerteze că nu sunteți pe canalul oficial de social media. Mai mult, fiecare post promovează un concurs diferit, care îndeamnă utilizatorii să aprecieze și să distribuie printre prieteni diferite alte pagini de Facebook.
Reprezentanții CERT-RO ne sfătuiesc să raportăm astfel de pagini, care promovează tentativa de fraudă: din meniul de sus, accesați (…) și apoi selectați (Give feedback or report this page).
„Evitați oferirea de date personale, financiare sau de autentificare (în cazul în care vi se cer). Astfel de campanii promoționale sau concursuri sunt promovate de companie DOAR pe canalele oficiale (site, social media)”, conform CERT-RO.
În luna Ianuarie, Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) a avertizat utilizatorii din România cu privire la două campanii de înșelătorie online (scam) care vizau clienții eMAG, conform securityportal.ro.
Prima dintre acestea încerca să convingă utilizatorii să ofere date personale, date de logare sau date bancare. Mesajul, într-o limbă română aproximativă, atenționa utilizatorul că ar putea câștiga un laptop, smartphone sau o tabletă, dacă parcurge anumiți pași într-o campanie de fidelizare eMAG. Ultimul pas îl constituia redirecționarea către o nouă pagină, unde potențialelor victime li se cere să introducă datele cardului.
A doua campanie merge pe aceeași schemă a voucherelor-cadou (200, 350 sau 500 RON) oferite clienților, în schimbul introducerii unor date.