HomeStiriSecuritate FizicaZeci de mii de polițiști, jandarmi și pompieri mobilizați pentru asigurarea unui proces electoral fără incidente
sanctiuni-la-legea-nr-333-2003-in-urma-verificarilor-politistilor

Zeci de mii de polițiști, jandarmi și pompieri mobilizați pentru asigurarea unui proces electoral fără incidente

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că au fost mobilizați aproximativ 37.000 de polițiști, jandarmi, pompieri și 8.600 de angajați MAI pentru siguranța desfășurării alegerilor.

La nivelul Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizați peste 50.000 de angajați pentru îndeplinirea sarcinilor ce revin MAI pentru desfășurarea fără incidente a votului, se arată într-un comunicat al MAI.

Pentru protecția secțiilor de votare și menținerea ordinii publice în zona secțiilor de vot au fost mobilizați aproximativ 37.000 de polițiști, jandarmi, pompieri și colegi de la alte structuri. Acestora li se adaugă 8.600 de angajați ai MAI care mențin ordinea publică la nivel național și 8.700 pregătiți pentru constituirea echipelor operative care vor soluționa sesizările de incidente electorale și pentru constituirea rezervelor de intervenție. La finalul votului, efectivele MAI vor asigura protecția transportului dosarelor întocmite de birourile electorale ale secțiilor de votare.

Anterior zilei votului, pentru a preveni situațiile de risc pentru cetățeni, pompierii au efectuat controale în scop preventiv în secțiile de vot și instruiri cu membrii birourilor electorale asupra modalităților practice de evacuare a persoanelor, precum și a materialelor și documentelor specifice procesului electoral.

Share With: