HomeStiriSecuritate FizicaPaza obiectivelor: Casă de pariuri, amendată cu 5.000 de lei

Paza obiectivelor: Casă de pariuri, amendată cu 5.000 de lei

politistii-au-verificat-sistemele-de-securitate-de-la-zeci-de-obiectivePolițiști prahoveni au amendat cu 5.000 de lei o casă de pariuri din Ploieşti cu ocazia unei acțiuni ce a vizat paza obiectivelor, a bunurilor, a valorilor şi protecţia persoanelor.

Două sancţiuni contravenţionale au fost aplicate, pe 23 mai, de poliţişti din cadrul Secţiei nr. 2 Ploieşti, unei societăţi ce desfăşoară activităţi de jocuri de noroc şi pariuri sportive. Cu ocazia unei acţiuni ce a vizat paza obiectivelor, a bunurilor, a valorilor şi protecţia persoanelor, poliţiştii au constatat nereguli cu privire la asigurarea pazei prin intermediul camerelor de supraveghere, precum şi la modul de depozitare a valorilor monetare gestionate la nivelul unităţii, se arată într-un comunicat al IPJ Prahova, citat de Agerpres.

În urma acţiunii, au fost controlaţi doi responsabili de pază, doi agenţi de pază, precum şi două societăţi comerciale, şi au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale în valoare de 5.000 lei.

Şi colegii din cadrul Poliţiei Oraşului Slănic, au organizat o acţiune similară, ocazie cu care au aplicat 16 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 5.500 lei. La unul dintre agenţii economici verificaţi, poliţiştii au stabilit că nu întruneşte cerinţele minimale privind securitatea fizică a obiectivului şi nu a fost întocmită analiza de risc.

În urmă cu câteva zile, polițiști ai Biroului de Ordine Publică de la Poliţia Municipiului Buzău au organizat o acțiune de verificare și s-au fotografiat cu agenții de pază care dormeau în post, conform securityportal.ro.

Între orele 23.00 – 03.00, au fost efectuate controale la peste 50 de obiective asigurate cu pază, respectiv unităţi de învăţământ, staţii PECO şi GPL, unităţi sanitare şi societăţi comerciale.

Împotriva a 12 dintre agenţii de pază verificaţi de poliţişti a fost luată măsura sancţionării contravenţionale pentru abateri prevăzute de Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi H.G. 301/2012 pentru abrobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003.

Share With: