HomeStiriSecuritate FizicaSancțiuni pentru încălcarea normelor privind paza obiectivelor

Sancțiuni pentru încălcarea normelor privind paza obiectivelor

Polițiștii au aplicat sancțiuni pentru încălcarea prevederilor privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi persoanelor, la sfârșit de săptămână, în județul Olt.

În acest week-end, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Slatina au aplicat 115 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 63.000 de lei, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Slatina şi secţiilor de poliţie arondate au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii actelor antisociale, în vederea asigurării unui climat optim de siguranţă publică.

Vineri, poliţiştii de proximitate slătineni au acţionat în zona unităţilor şcolare pentru prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile şi a absenteismului şcolar, identificând 24 de elevi care absentau de la cursuri.

Totodată, poliţiştii au acţionat în pieţele alimentare şi agroalimentare din municipiul Slatina, fiind verificate 24 de unităţi comerciale. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.100 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au aplicat 115 sancţiuni contravenţionale, dintre care 15 pentru încălcarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, 77 pentru nerespectarea legislaţiei rutiere şi 4 pentru încălcarea prevederilor privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi persoanelor. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 63.110 lei. Totodată, au fost confiscate bunuri în valoare de 13.100 lei.

Spre exemplu, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale au efectuat 3 percheziţii la domiciliile unor persoane bănuite de săvârşirea unor de furturi din autoturisme.

În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul doi tineri, de 15 şi 18 ani, ambii din Slatina, în cursul lunii martie 2019, ar fi sustras din două autoturisme, două tablete, trei perechi de ochelari de soare şi suma de 500 de lei.

În plus, în zilele de 10 aprilie și 11 aprilie 2019, polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Ciurea au acționat, pe raza de competență, pentru asigurarea unui climat corespunzător de siguranță publică, prevenirea accidentelor rutiere și combaterea faptelor de comerț ilicit, conform unui buletin de presă al IPJ Iași.

În cadrul acțiunii, au fost controlate 20 de societăți comerciale și au fost verificate 142 de autovehicule, fiind legitimate 167 de persoane.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 49 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 22.365 de lei, dintre care 35 conform O.U.G. nr. 195/2002, 7 conform Legii nr. 12/1990, 5 conform H.G. nr. 301/2012 și 2 conform altor acte normative.

Share With: