HomeStiriSecuritate FizicaSancțiuni la legea pazei aplicate în urma unui control la supermarket
sanctiuni-la-legea-pazei-aplicate-in-urma-unui-control-la-supermarket

Sancțiuni la legea pazei aplicate în urma unui control la supermarket

sanctiuni-la-legea-pazei-aplicate-in-urma-unui-control-la-supermarketPolițiștii au verificat respectarea legii pazei la un supermarket din Ploiești și au aplicat trei sancțiuni pentru neregulile constatate.

În intervalul 12 – 14, poliţişti din cadrul Secţiei nr. 2 Ploieşti au efectuat un control la un supermarket din municipiu şi la societatea specializată în pază acestuia, pe linia respectării prevederilor Legii nr. 333/2003 şi ale H.G. nr. 301/2012, se arată într-un comunicat al IPJ Prahova din 20 decembrie, conform Agerpres.

Astfel, au verificat şapte agenţi de pază şi doi responsabili cu paza şi au aplicat trei sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5.000 de lei. 

Respectarea de către agenţii economici a Legii 333/2003 privind asigurarea cu pază şi sisteme tehnice a obiectivelor se realizează în vederea prevenirii furturilor din societăţi comerciale, conform unui comunicat al IPJ Suceava, citat de securityportal.ro.

 

 

 

Share With: