Percheziții pentru destructurarea unei grupări specializată în furturi de pe teritoriul Franței
Polițiștii au efectuat 7 percheziții pentru destructurarea unei grupări de criminalitate itinerantă constituită din cetățeni români bănuiți de comiterea a 31 de furturi din societăți comerciale din Franța.
În dimineața zilei de 5 decembrie 2018, polițiști ai Direcției de Investigații Criminale din cadrul Poliției Române și ai Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați au efectuat o acțiune, pe raza județului Galați, pentru destructurarea unei grupări organizate de criminalitate itinerantă, constituită din cetățeni români, care ar fi comis mai multe furturi din societăți comerciale pe întreg teritoriul Franței, se precizează într-un buletin de presă al IGPR.
Cercetările derulate au fost inițiate în urma unor ordine europene de anchetă trimise în cursul anului 2018 de autoritățile judiciare din Franța către Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați prin care au fost solicitate activități de cercetare penală care să vină în sprijinul anchetei derulate de partenerii francezi.
Activitățile au fost finalizate prin efectuarea a 7 percheziții domiciliare pe teritoriul României, în diferite locații din județul Galați, identificarea și conducerea în vederea audierii la sediul unității de parchet a mai multor persoane și punerea în executare a 3 mandate europene de arestare emise de autoritățile franceze pe numele persoanelor bănuite.
În fapt, cetățenii români cercetați sunt bănuiți că ar fi acționat în Franța, în perioada 2013-2017, iar modul lor de operare consta în ruperea sau tăierea în timpul nopții a acoperișului de la clădirile în care erau amplasate societățile comerciale și sustragerea sumelor de bani păstrate peste noapte în casele de marcat.
În acest fel, gruparea ar fi comis 31 de furturi din societăți comerciale pe teritoriul Franței, prejudiciul estimat până în prezent fiind de aproximativ 400.000 de euro, fără ca în calculul acestuia să fie luate și distrugerile cauzate clădirilor.
La perchezițiile domiciliare au fost identificate și ridicate mai multe documente și aparatură folosită pentru orientare și comunicare la comiterea faptelor, respectiv GPS-uri, telefoane mobile, aparatură IT și stații de comunicare.
De asemenea, în vederea recuperării prejudiciului cauzat, au fost instituite sechestre asupra a 2 autoturisme și unui apartament, bunuri despre care există date că au fost achiziționate cu banii proveniți din comiterea furturilor din Franța.
Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul criminaliștilor și polițiștilor de intervenție și acțiuni speciale din cadrul I.P.J. Galați.
De asemenea, la acțiune au participat reprezentanți ai autorităților judiciare franceze.