HomeStiriSecuritate FizicaCâte școli din România nu au autorizație ISU pentru stingerea incendiilor

Câte școli din România nu au autorizație ISU pentru stingerea incendiilor

Pe 10 septembrie începe un nou an școlar, însă multe unități de învățământ nu au autorizație de securitate la incendiu, fiind vorba de 8.195 de unități conform unui răspuns de la Ministerul Educaţiei.

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a prezentat, vineri, un răspuns de la Ministerul Educaţiei, conform căruia din peste 27.000 de unităţi de înăţământ, 8.195 nu au autorizaţie de pentru stingerea şi prevenirea incendiului, context în care i-a cerut demisia ministrului Valentin Popa, precizează Mediafax.

“I-am cerut domnului ministru Popa să îmi prezinte situaţia instituţiilor de învăţământ cu privire la avizele privind prevenirea şi stingerea incendiilor, acele autorizaţii ISU. (…) Aveţi un răspuns primit de la ministrul Valentin Popa care sună aşa: aproximativ 3.109 clădiri care aparţin unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat deţin autorizaţie PSI, respectiv privind prevenirea şi stingerea incendiilor, 16.129 de clădiri nu fac obiectul autorizării, iar 8.195 de clădiri nu au autorizaţie PSI. Cam aşa se preocupă partidul-stat de educaţie la ora actuală”, a declarat preşedintele PMP, Eugen Tomac.

În răspunsul prezentat de liderul PMP, din aprtea Ministerul Educaţiei Naţionale, se arată că „toate unităţile de învăţământ sunt controlate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, cel puţin o dată pe an, indiferent dacă acestea deţin sau nu autorizaţie de securitate la incendiu”.

Spre exemplu, potrivit unui raport al Inspectoratului Școlar Județean, ce va fi prezentat în ședința de miercuri a Colegiului Prefectural, în județul Sibiu funcționează un număr de 314 de unități școlare de stat (cu personalitate juridică – 141 și structuri – 173) și 30 de unități de învățământ privat. Dintre ele, 37 de unități școlare cu personalitate juridică și șapte unități de învățământ privat nu posedă autorizația de securitate la incendiu, scrie sibiu100.ro.

În județul Timiș, dintre cele 595 de unități de învățământ existente în Timiș, pompierii au reușit să controleze, în anul şcolar 2017-2018, doar 75 de obiective. Ei au descoperit că 37 de școli și grădinițe din județ funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, precizează tion.ro.

În urma controlului în școli și grădinițe, pompierii din Timiș au descoperit 101 clădiri ale obiectivelor verificate care funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu. Numărul de nereguli constatate de pompieri (organizatorice, pregătire, constructive, tehnice) a fost de 300, iar numărul de nereguli soluţionate a fost de 37.

Pentru 2018-2019, în judeţul Brăila vor funcţiona 105 unităţi de învăţământ, număr ce include atât şcolile, grădiniţele şi liceele de stat, cât şi pe cele particulare. Dacă pentru anul şcolar 2017-2018, doar 56,27% dintre locaţii aveau această autorizaţie eliberată de Direcţia de Sănătate Publică Brăila, pentru 2018-2019 procentul locaţiilor autorizate a crescut cu doar 2 procente. Nici în ceea ce priveşte securitatea la incendiu situaţia nu este mai promiţătoare: doar 31 de unităţi de învăţământ au această autorizaţie, din cele 81 care ar trebui să deţină documentul. Alte 25 de unităţi nu fac obiectul autorizării, menționează obiectivbr.ro.

Share With: