HomeStiriSecuritate FizicaCasă de schimb valutar, jefuită de propria angajată
Casă de schimb valutar, jefuită de propria angajată

Casă de schimb valutar, jefuită de propria angajată

Casă de schimb valutar, jefuită de propria angajată O casă de schimb valutar din Chișinău a fost jefuită chiar de propria angajată care era în perioada de probă.

Polițiștii au fost sesizaţi de către administraţia unui punct de schimb valutar amplasat pe bulevardul Moscovei, din Chișinău, că s-ar fi furat 600 de euro. În urma măsurilor speciale de investigații efectuate a fost stabilită identitatea suspectei în acest caz, acesta s-a dovedit a fi angajata schimbului valutar, scrie jurnal.md.

Actualmente bănuita este cercetată penal în stare de libertate pentru furt şi riscă amendă în mărime de până la 13.000 de lei moldovenești, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore sau închisoare de până la doi ani.

Tânăra, în vârstă de 23 de ani, era în perioada de probă pentru funcţia de casieriţă când a furat 600 de euro şi 5.000 de lei moldovenești şi a dat bir cu fugiţii. Incidentul a avut loc la începutul lunii octombrie, ziua în amiaza mare, în sectorul Râșcani, însă, făptașa a fost reţinută o săptămână mai târziu. Suspecta, care nu este la prima abatere de la lege şi-a recunoscut fapta, iar în cadrul audierilor a spus poliţiştilor că banii i-ar fi pierdut, scrie publika.md.

Dispariţia banilor au fost observată chiar de proprietarul schimbului valutar. “În momentul când se efectua proba alături stătea un casier, cineva l-a sunat pe mobil şi acesta a ieşit pentru puţin timp. Când s-a întors, în 10 secunde, au fost sustraşi banii din casă. Nouă ea ne-a spus că merge să-şi cumpere ceva de mâncare. În vreo 20 de minute când nu s-a întors, am înţeles că ceva nu e în regulă, am verificat banii”, a menţionat proprietarul casei de schimb valutar.

Acesta mai spune că recent a instalat şi cameră video în interior, iar cel mai probabil, tânăra nu ar fi observat-o: “Bani erau mai mulţi în casă, eu eram în coridor, făceam careva lucrări la o construcţie, ea a rămas singură, ca să nu facă gălăgie a sustras ceea ce era posibil doar, în apropiere pe masă erau lei, valută. Înregistrările video ne susţin în acest moment“.

„Tânăra în vârstă de 23 de ani este suspectată în mai multe cazuri de acest gen, în care a procedat după aceeaşi schemă”, a declarat un purtător de cuvânt al Poliției din Chișinău.

Share With: