HomeStiriInterviuriInterviu cu dl. Mihai Stănescu, Director General al GTS Global Intelligence, Sponsor de categorie OSPA România 2018
Interviu cu dl. dl. Mihai Stănescu, Director General al GTS Global Intelligence, Sponsor de categorie OSPA România 2018

Interviu cu dl. Mihai Stănescu, Director General al GTS Global Intelligence, Sponsor de categorie OSPA România 2018

Interviu cu dl. dl. Mihai Stănescu, Director General al GTS Global Intelligence, Sponsor de categorie OSPA România 2018Mihai Stănescu este, la numai 40 de ani, una din cele mai importante figuri in dezvoltarea de platforme “big data” în domeniul securității în general și al celei bancare în special.

A condus implementarea unora din cele mai inovative aplicații din domeniul securității din România, precum: Centrul National de Alarmare sau platforma CAVI-Smart Monitoring.

Este licențiat al Facultății de Electronică si Telecomunicații / Ingineria Sistemelor de Calcul din cadrul Universității Politehnice București și deține un Master în Electronică și Informatică Medicală acordat de Facultatea de Electronică și Telecomunicații, Universitatea Politehnică București.

În prezent este Director General al GTS GLOBAL INTELLIGENCE.

OSPA: De trei ani sunteți în mod activ alături proiectul OSPA România. Ce v-a determinat să o faceți?

Mihai Stănescu: Lucrez în industria de securitate privată de mai bine de 15 ani și în această perioadă am avut ocazia să particip la nenumărate proiecte care aveau ca obiectiv îmbunătățirea soluțiilor de securitate. Toate aceste proiecte demonstrează un lucru: noile tehnologii permit creșterea exponențială a performanțelor și generează soluții alternative celor clasice. Proiectul OSPA în România mi-a stârnit inițial curiozitatea deoarece propunea, dincolo de analiza cantitativă a performanțelor unei companii, a unui individ sau a unui grup de lucru, o analiză calitativă asupra impactului pe care aceștia îl aveau asupra industriei. În al doilea rând, am văzut că prin modul de organizare, s-a creat un cadru propice prezentării și supunerii unui arbitraj profesionist și independent a soluțiilor dezvoltate și implementate în decursul anului precedent în industria noastră. Nu în cele din urmă – și, de ce nu – Premiile OSPA constituiau un stimulent pentru a performa, pentru a supune unei analize critice, dar profesioniste, unele dintre conceptele proiectate și dezvoltate în cadrul companiei pe care o conduc. Lăudabilă inițiativa, organizare ireproșabilă.

OSPA: Ne pregătim pentru cea de a 4-a ediție. Vă veți implica și în aceasta? Care este motivația?

Mihai Stănescu: Participarea noastră la premiile OSPA îmbracă, alternativ, mai multe forme de implicare. Pe de o parte, participăm ca și concurent activ și inovator și, pe de altă parte, ca sponsor și încurajator al unor domenii de performanță OSPA. Domeniul nostru de activitate este cel al instalatorilor /integratorilor de soluții de securitate, un domeniu în care inovația, performanța și profesionalismul sunt prezente în fiecare proiect pe care-l propunem clienților și partenerilor noștri de afaceri. Este un domeniu dinamic, unde noutatea tehnologică vine rapid, care ne obligă să învățăm continuu și care, astfel, ne motivează să concurăm cu cei mai buni dintre cei buni de pe piața de profil din Romania. În același timp, știm foarte clar că pentru a asigura buna funcționare a unui demers precum Premiile OSPA necesită și un efort financiar, suntem bucuroși să ne implicăm și în calitate de sponsori și este o mândrie pentru noi că suntem asociați într-un asemenea proiect.

OSPA: Cât de relevante/importante au devenit Premiile OSPA România pentru industria de securitate de la noi?

Mihai Stănescu: Premiile OSPA au devenit un reper semnificativ în calendarul anual al industriei de securitate privată din România. Ele tind să surprindă tendința de dezvoltare unui întreg domeniu de activitate și, în același timp – poate chiar mai important! – să seteze standarde de performanță și de profesionalism pentru industria securității private de la noi. Nu este de mirare, deci, că Premiile OSPA atrag din ce în ce mai mulți participanți, din cele mai diverse categorii ale securității private. Pe acest tărâm al inovației si performanței, avem ocazia de a ne compara constructiv, de a învăța lucruri noi și de a înțelege că a avea deschidere către tehnologie înseamnă a avea mai multe șanse de reușită în business.

OSPA: Vorbeați de standarde, de valori, de repere profesionale. Cât de necesare sunt ele pentru industria securității private?

Mihai Stănescu: Securitatea definește starea de normalitate și este, totodată, un parametru de calitate a proceselor, ceea ce ar trebui să motiveze toți beneficiarii să adere la un nivel satisfăcător al indicatorilor specifici. Valorile și standardele sunt acel punct în care, dincolo de preț și costuri, așteptările clientului se întâlnesc cu măiestria profesională a celui care livrează securitate. Stabilirea unor standarde profesionale pentru domeniul securității este de natură a garanta o calitate rezonabilă și o performanță îmbunătățită. Standardele profesionale în domeniul securității suferă modificări constante, benefice spun eu, prin introducerea noilor tehnologii, care au făcut posibila migrarea de la soluțiile clasice de securitate către soluțiile din zona hibridă, cu preponderență bazate pe tehnologiile din domeniul IT, cu performanțe și mobilitate ridicate (analiza comparativă ultrarapidă, baze de date multiple, algoritmi de calcul, capacitate de simulare și prevenție, machine learning, IoT, etc).

OSPA: Au trecut mai bine de doi ani de la momentul în care ați fost câștigător al OSPA. Vă mai aduceți aminte emoțiile de atunci?

Mihai Stănescu: Participarea în sine a fost plină de emoții. Însăși posibilitatea de a expune soluțiile noastre unui public avizat și a le supune judecății de valoare a unui juriu profesionist ne-a motivat să acordăm o mare atenție tuturor detaliilor, elementelor de formă și de fond. Am fost conștienți că un rezultat bun în cadrul premiilor OSPA ne poate face cunoscuți la nivel internațional. Da, știam că OSPA este un proiect internațional și știam că toate soluțiile premiate vor fi expuse unei audiențe care trece dincolo de granițele României. A fost un sentiment de mândrie și de împlinire, dedicat întregii echipe, de la colectivul de dezvoltare și până la cei care au fost implicați în implementarea lui, pentru construirea unei platforme performante de monitorizare: CAVI SMART MONITORING. Premiul a fost încununarea a trei ani de muncă susținută, nu a venit ușor, și asta l-a făcut și mai valoros pentru noi.

OSPA: Cât de important a fost premiul OSPA pentru dumneavoastră, chiar la prima ediție?

Mihai Stănescu: Premiul obținut chiar la prima ediție a fost o recunoaștere a performanței echipei și a conștientizării faptului că perseverența de a duce un proiect de la stadiul de idee la stadiul de concept, apoi la stadiu de produs și în cele din urmă la implementare poate fi recunoscută și apreciată. Dincolo, însă de mândria de a fi recunoscuți de comunitatea specialiștilor și profesioniștilor din domeniul securității, am avut și beneficii directe. Faptul că am avut posibilitatea de a prezenta platforma CAVI SMART MONITORING în cadrul Premiilor OSPA, ne-a deschis poarta spre noi oportunități de business. Am fost contactați de către beneficiari de soluții de securitate și chiar de către producători de echipamente de Securitate care ne-au cerut să le prezentăm soluția și să începem testarea tehnologiei în cadrul unor proiecte pilot.

OSPA: La ce mai lucrați în prezent? Acum doi ani vorbeați despre o platformă de mutualizare a serviciilor de securitate. Mai e de actualitate proiectul?

Mihai Stănescu: O, da, desigur. Conceptul a fost testat cu succes în cadrul unui pilot organizat împreună cu un partener din zona banking-ului și monitorizat de către Poliție, performanțele superioare fiind confirmate la sfârșitul perioadei de testare. În prezent, suntem în derularea unor contracte care și ele au ca și corolar conceptul de mutualizare a serviciilor de securitate, beneficiarii apreciind îmbunătățirea timpului de reacție și intervenția rapidă în cazul evenimentelor de securitate, precum și trasabilitatea și calitatea serviciilor oferite.

OSPA: Spre ce se îndreaptă industria de securitate privată din România? Dar pe plan mondial?

Mihai Stănescu: Cred că în România asistăm în acest moment la o creștere organică a industriei de Securitate, o evoluție lentă pentru moment, dar sigur, poate constitui bazele pentru creșteri accelerate. Trebuie înțeles că problema ”securității” nu este doar problema industriei private sau numai a autorităților publice, ci este problema ”cetății” în ansamblul ei. Până la urmă, dacă am aplica conceptul de ”mutualizare a serviciilor de securitate” la ansamblul societății, am putea realiza parteneriate operative public-private, între autorități și beneficiarii de soluții de securitate, în sensul conlucrării strânse pentru prevenirea, identificarea și tratarea amenințărilor din domeniul securității, a securității noaste, a tuturor. De exemplu, în zona de banking, pe care o cunosc foarte bine, infracționalitatea migrează din ce în ce mai mult din zona banilor fizici, în zona tranzacțiilor electronice, generând oportunitatea colaborării între bănci și autoritățile implicate, în zona cyber-criminalității. Aceasta presupune o nouă abordare a securității. Pe plan mondial, criminalitatea transfrontalieră găsește noi modalități de acțiune, un răspuns adecvat necesitând o structură internațională de reacție prin intermediul unor instituții și organisme capabile să acopere sectorial, dar și geografic, aria de manifestare a acestor forme încă – și nu cred că acest ”încă” va mai dura mult – atipice de criminalitate.

OSPA: În acest context, ce ar trebui făcut pentru a ne adapta schimbărilor în criminalitate sau a noilor cerințe din business?

Mihai Stănescu: Așa cum am spus, securitatea este un parametru de calitate, integrat în business. La fel, asigurarea securității nu este o problemă a unui business sau a unui individ, este problema noastră ca și comunitate. Un agent de pază, o cameră CCTV legată la un dispecerat de alarmare, o soluție perimetrală de alarmare, o soluție de monitorizare a tranzacțiilor sunt de natură să descurajeze și să prevină criminalitatea ca și acțiunea forțelor de ordine ale statului. Strict raportat la business, managerul de securitate poate contribui în nenumărate feluri la susținerea strategiei de business, prin introducerea de noi concepte având performanțe ridicate, optimizări de costuri, soluții alternative pliate pe nevoile clientului, etc., măsuri de securitate care pot crește încrederea oamenilor în bunurile și serviciile pe care el le oferă.

OSPA: Ne pregătim pentru ediția a IV-a a Premiilor OSPA. Veți continua să le susțineți?

Mihai Stănescu: Cu siguranță da! Avem nevoie de standarde înalte în profesie și noi, ca și companie susținem performanța.

A consemnat: Ovidiu Constantinescu

Share With: