HomeStiriInterviuriInterviu cu dl. Ionel Popa, Director General și co-fondator al WindOne, Câștigător OSPA România 2018
Interviu cu dl. Ionel Popa, Director General și co-fondator al WindOne, Câștigător OSPA România 2018

Interviu cu dl. Ionel Popa, Director General și co-fondator al WindOne, Câștigător OSPA România 2018

Interviu cu dl. Ionel Popa, Director General și co-fondator al WindOne, Câștigător OSPA România 2018În cei peste 20 de ani de experiență, Ionel Popa a fost implicat în multiple proiecte locale și globale în zona securității. Și-a început cariera în Philip Morris România, a participat la intrarea companiei Kaufland pe piața românească și a făcut parte din echipa ce a deschis, operat și închis fabrica Nokia de la Jucu. De asemenea, Ionel Popa a condus securitatea logistică a companiei Nokia în EMEA și, ulterior, securitatea fabricilor Microsoft la nivel global.

Ionel este co-fondator/Director General al firmei WindOne și Ambasador TAPA PSR în România.
WindOne este o companie ce dezvoltă, implementează și menține servicii software integrate, dedicate industriei Securității fizice.

Vocea Securității Private (VSP): Cum ați primit vestea câștigării trofeului OSPA România 2018?

Ionel Popa: Cu multă și sinceră bucurie! A fost o surpriză foarte plăcută căci dacă ne uităm la valoarea celorlalți candidați, a celorlalte proiecte – atât la categoria noastră, cat și la celelalte categorii – a fost o competiție grea. Cred că nici juriului nu i-a fost ușor să delibereze și să decidă. A fost o competiție corectă și onestă și țin să-i felicit pe toți cei care s-au înscris.

VSP: Ce înseamnă pentru dumneavoastră acest premiu?

Ionel Popa: Din punctul meu de vedere, “Outstanding” reprezintă ”extraordinarul”, adică ceea ce trece dincolo de așteptările maximale legitime ale clienților și partenerilor noștri de afaceri. Fiecare ne facem treaba în felul nostru, cum știm mai bine, astfel încât să excelăm în ceea ce realizăm. ”Extraordinarul” este atunci când reușim să ne depășim cu mult limitele, atunci când ieșim din zona noastră de confort, iar rezultatul acțiunilor și atitudinilor noastre are un impact major și pe o scară cât mai largă. Faptul că reprezentații industriei în care activezi te recunosc ca fiind – chiar și într-un singur an – cel mai bun într-un anume domeniu, reprezintă certitudinea de care fiecare companie are nevoie, indiferent de mărime, subdomeniu sau vechime. Premiul OSPA este cartea de vizită care certifică nu numai că poți face lucruri bune, ci și că ești în stare să performezi profesional la nivel ”extraordinar”.

VSP: Când ați avut cele mai mari emoții vis-à-vis de concurs și trofeu?

Ionel Popa: Cu siguranță cele mai mari emoții le-am avut în momentul anunțării câștigătorului la categoria noastră. Sunt sigur că juriul a avut o sarcină foarte dificilă și votul a fost foarte strâns. Dar emoții am avut din momentul în care am scris și depus aplicația căci, hai să fim sinceri, te înscrii la un concurs nu ca să participi, ci ca să câștigi. Am avut emoții când am văzut companiile și proiectele care au ajuns pe ”lista scurtă” iar incertitudinea ne-a bântuit pe toată durata procesului final de jurizare.

VSP: Cât de important este premiul OSPA pentru compania dumneavoastră?

Ionel Popa: Foarte important, dar nu cred că suntem noi excepția, ci regula. Indiferent de domeniu sau de mărimea unei companii, un premiu de excelență acordat de reprezentanții industriei în cadrul căreia operează are o importanță deosebită. Din punctul meu de vedere, Premiul OSPA are impact pe două direcții: extern, și anume recunoașterea pieței asupra importanței, valorii produsului/serviciilor pe care le livrăm și, poate și mai important, intern – confirmarea faptului că ceea ce facem, facem bine. Este reconfortant și, în același timp, mobilizator să ai recunoașterea faptului că efortul depus, care – de cele mai multe ori – nu se vede în exterior la nivelul și intensitatea reală, este foarte apreciat. Pentru fiecare membru al unei companii este bine să știe că ceea ce face, face bine. Pentru WindOne, este încurajarea necesară pentru a trece peste momentele dificile din viața tumultoasă a unui startup.

VSP: Este acesta un succes personal sau un succes de echipă?

Ionel Popa: Fără îndoială este un succes de echipă! Sau, și mai bine spus, consider că Premiul OSPA este un succes personal al fiecărui membru al echipei. Fiecare are povestea și partea lui de “vină” în acest succes. Mai mult, după cum spuneam și la Gală, când am primit trofeul, cred că suntem suma oamenilor cu care ne înconjurăm, indiferent dacă este vorba de angajați, parteneri, prieteni etc., a cărților pe care le citim și a cântecelor pe care le cântăm împreună… și în egală măsură.

VSP: Cum a fost procesul de înscriere în concurs?

Ionel Popa: Probabil că un răspuns politically correct ar fi: ”a fost foarte ușor”. Dar, sincer, nu a fost așa. Am încercat să construim o aplicație cât mai bine documentată și care să scoată în evidență cât mai bine valoarea intrinsecă precum și potențialul proiectelor noastre. Cred că superficialitatea în această fază poate fi un dușman mult mai periculos decât pare.

VSP: Ce a apreciat juriul la produsul dumneavoastră?

Ionel Popa: Sincer? Nu îmi aduc aminte nimic din ce s-a întâmplat din momentul în care a început decernarea premiului la categoria noastră și până când am primit trofeul, așa că nu mai îmi aduc aminte exact ce au apreciat. Vă dați seama că la ce emoții aveam, tot ce-mi intra pe o ureche, îmi ieșea pe cealaltă…

VSP: Vreți să vă spun eu?

Ionel Popa: Da. Chiar sunt curios!

VSP: Citez: ”Soluția OneERP este prima soluție românească de tip Enterprise Resource Planning, dedicată în exclusivitate industriei securității private ce își propune sa crească eficiența atunci când este aplicată unei structuri operaționale ordonate, maximizând potențialul resurselor existente: umane, tehnice, financiare și operaționale, dând posibilitatea planificării în timp real pentru lucrări/echipe/gestiuni și managementul echipei.” Și a concluzionat: „Un proiect care poate influența în bine industria de securitate, ce poate aduce beneficii atât firmelor de securitate cât și clienților lor.”

Ionel Popa: Foarte frumos spus! Le mulțumesc încă o dată pentru aprecieri.

VSP: Cât de important este softul OneERP pentru industria de securitate din România? Este el un ”game-changer”?

Ionel Popa: Am să vă răspund cu o întrebare: într-o eră în care actualitatea este despre Internet of Things, Realitate Virtuală, Roboți, Drone, Inteligență Artificială, Machine Learning și Big Data, credeți că industria Securității fizice, care se bazează încă în mare parte pe intuiția ”șefului” în a conduce afacerea și a lua decizii strategice, cu pixul pe hârtie, va putea continua să existe și în următorii 5 ani? Opinia mea este că viitorul va fi digital sau nu va fi de loc.

VSP: De unde ați pornit dezvoltarea OneERP? De unde v-a venit ideea?

Ionel Popa: Ca orice idee bună, de la o situație practică, de la un proiect dintr-o corporație care își punea problema transformării Centrelor Operaționale de Securitate ”Globale” în Centre Operaționale de Securitate Virtuale. Oportunitatea a venit odată cu nevoia primului nostru partener de a-și eficientiza managementul resurselor companiei, din nevoia de vizibilitate, transparență, eficiență, viteză de răspuns, etc.

VSP: Care este cel mai important proiect al dumneavoastră?

Ionel Popa: Toate proiectele sunt în egală măsură importante. Importante și diferite, în felul lor. Deși soluția noastră acoperă aproximativ 80-85% din nevoile unei companii de securitate – indiferent de mărimea sau de tipul serviciilor oferite: soluții tehnice, pază, monitorizare și intervenție – acei 15-20% rămași de personalizat fac adevărata diferență între companii. În acest procent regăsim unicitatea, competitivitatea și inventivitatea fiecărui lider. De cele mai multe ori, aici se regăsesc valorile și cultura partenerului nostru. Noi doar oferim un instrument ce le permite să performeze conform valorilor și talentului fiecărui manager în parte.

VSP: Ce e mai important: factorul tehnologic sau cel uman?

Ionel Popa: Cel mai fascinant aspect legat de proiectele noastre sunt oamenii pe care îi întâlnim. Această industrie are nenumărate perle “ascunse”, oameni care pot aduce foarte multă plusvaloare industriei de securitate, dar și în orice companie, locală sau internațională. Din păcate, un aspect pe care îl întâlnim destul de des este lipsa cultivării și creșterii acestor oameni de-a lungul mai multor ani în folosul întregii industrii. Dacă mă întrebați, oportunitatea nu stă în implementarea tehnologiei sau a asigurării “prețului cel mai scăzut”, ci în identificarea și creșterea oamenilor cu potențial. În mod natural, aceștia vor afla răspunsul corect legat de întrebarea dumneavoastră.

VSP: Ce rol joacă clientul în strategia de dezvoltare a produselor?

Ionel Popa: Noi nu avem clienți, avem parteneri, deoarece una dintre valorile WindOne este: ”Creștem împreună!”. Nu este doar un aspect teoretic, este una dintre valorile asumate în cadrul fiecărui proiect. Revenind la întrebare, cu riscul de a mă repeta, evident că partenerii sunt importanți prin ceea ce fac: prin procesele lor, tehnologia folosită, gradul de calificare a personalului șamd. Dar, de departe, cei mai importanți sunt oamenii. Și, pentru că WindOne nu poate exista fără parteneri și oameni de valoare, ne-am gândit să le întoarcem un pic din bucuria și privilegiul de a lucra cu ei. În acest sens, am înființat WindOne Academy. Este proiectul care îmi aduce cea mai mare satisfacție la nivel personal, fiind dedicat oamenilor de valoare din cadrul companiilor partenerilor noștri. Acest proiect își propune să crească valoarea oamenilor prin diverse inițiative, de exemplu: cursuri gratuite de “soft skills” care vor completa cunoștințele tehnice și operaționale ale beneficiarilor.

VSP: Ce relație este între serviciile de securitate și celelalte business-uri?

Ionel Popa: Pe nedrept, serviciile de securitate sunt văzute de multe companii doar ca ”centre de cost”, surse de cheltuieli. Foarte puțini manageri de securitate reușesc să ”vândă” securitatea ca centru de profit, care crește încrederea internă, stabilitatea, percepția externă, productivitatea, profitabilitatea etc.

VSP: Credeți că industria securității private este la o răscruce de drumuri? Ce ar trebui să facă pentru a se adapta schimbărilor/noilor cerințe din business?

Ionel Popa: Eu cred că felul în care operează economia, în general, conceptul de “industrie” se schimbă, iar cea a securității private nu poate fi o excepție. Sunt adeptul teoriei lui Yuval Harari care spune, și citez aproximativ, că asistăm la trecerea de la era Industrială la cea a Datelor, cu toate implicațiile pozitive și negative. Evoluția în industria noastră constă în alinierea cu limbajul, așteptările și comportamentul business-ului. Dacă acesta va merge către decizii bazate pe analize de date, cu siguranță că și securitatea va trebui să genereze aceste date, chiar și numai pentru a fi capabilă să vorbească aceeași limbă. Acest aspect va merge până la nivel de agent, senzor, echipaj de intervenție, echipă tehnică etc. În acest context, viteza de reacție, calitatea oamenilor, abilitatea lor de a comunica și acuratețea informației trebuie să crească.

VSP: Ce urmează?

Ionel Popa: Pe termen scurt, ne propunem să devenim partenerul de servicii software preferat de către industria securității private din România. Sună ambițios, dar ce ne-am face fără un pic de ambiție?!? Este o mare provocare și, în același timp, o mare responsabilitate. Pe termen mediu și lung, vrem să migrăm către piața europeană și internațională. Pentru a atinge aceste obiective, avem nevoie de un nivel extrem de ridicat de maturitate și credibilitate, aspecte pe care le dobândim în fiecare zi, cu fiecare proiect.

VSP: Și la OSPA?

Ionel Popa: În ceea ce privește Gala OSPA, WindOne se identifică cu mesajul acesteia de promovare a excelenței profesionale. Toți cei care ținem la calitate în această industrie avem obligația de a ne implica activ în promovarea și succesul acestei Gale. Într-o foarte mare măsură, viitorul industriei securității private din România depinde de succesul și amploarea acesteia. În consecință, WindOne și OSPA vor merge împreună pe acest drum.

A consemnat: Ovidiu Constantinescu

Share With: