Semnalul Wi-Fi ar putea fi folosit pentru detectarea armelor și a altor obiecte periculoase
Conform unei lucrări publicate de cercetători ai Universității Rutgers din New Jersey, semnalul Wi-Fi ar putea fi folosit pentru a detecta arme, bombe și substanțe chimice din bagaje.
Banalul semnal Wi-Fi poate detecta cu ușurință arme, arme, bombe și substanțe chimice explozive din bagaje în locuri publice precum muzee, stadioane, parcuri de distracții, școli și altele, conform unui studiu realizat de Universitatea Rutgers din New Jersey, scrie sciencedaily.com.
Sistemul de detecție a obiectelor suspecte creat de cercetători este ușor de setat, reduce costurile scanării de securitate și nu invadează intimitatea deoarece elimină necesitatea de a privi în interiorul genților, ghiozdanelor și bagajelor. Scanerele tradiționale necesită prezența unui număr mare de personal și a echipamentelor specializate costisitoare.
Yingying (Jennifer) Chen, o co-autoare a studiului a precizat că această descoperire ar putea avea un impact mare în protejarea publicului.
Studiul a primit premiul pentru cea mai bună lucrare în cadrul conferinței IEEE 2018, conferință despre comunicare și securitatea rețelei în domeniul securității cibernetice.
Semnalele de tip wireless pot penetra bagajele pentru a măsura dimensiunea obiectelor metalice sau pentru a estima volumul lichidelor, susţin cercetătorii. Potrivit testelor iniţiale, precizia acestui sistem este de cel puţin 95 de procente şi ar putea consitui o alternativă ieftină a sistemelor de securitate din aeroporturi, scrie rador.ro.
Echipa de cercetători din cadrul studiului a testat 15 tipuri de obiecte şi şase tipuri de genţi. Sistemul wi-fi a avut o rată de succes de 99 de procente în privinţa recunoaşterii obiectelor periculoase, 98 de procente în privinţa metalelor şi 95 la sută privind lichidele. În cazul obiectelor împachetate în bagaje, rata de acurateţe a scăzut la 90 de procente.
Acest posibil nou tip de sistem necesită un dispozitiv de tip Wi-Fi cu două sau trei antene şi poate fi integrat în reţele existente de tip Wi-Fi. Sistemul funcţionează analizând ce se întâmplă atunci când semnalele wireless pătrund şi vibrează la contactul cu obiecte sau alte materiale.