Pe aeroportul Otopeni va fi implementat un sistem de recunoaștere facială
După modelul aeroporturilor moderne din Vest, şi aeroportul Henri Coandă (Otopeni) din Bucureşti ia măsuri suplimentare de sporire a securităţii prin implementarea unui sistem de recunoaștere facială.
În mai 2018, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a atribuit, prin licitaţie deschisă, un contract în valoare de aproape jumătate de milion de euro pentru achiziţia unei soluţii integrate de control acces al persoanelor, bazată pe tehnologia biometrică şi a turnicheţilor pe aeroportul Henri Coandă (Otopeni), conform securityportal.ro.
Contractul are ca obiect furnizarea, instalarea şi punerea în funcţiune a turnicheţilor în punctele de control acces ale Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti, furnizarea, instalarea şi punerea în funcţiune a componentelor sistemului biometric de control acces bazat pe o metodă automată de identificare şi autentificare a persoanelor.
Recent, în luna mai a acestui an s-a anunțat că va fi introdus un sistem de recunoaștere facială. Cu ajutorul acestei tehnologii, posibilii terorişti sau indivizii care se afla în bazele internaţionale de date vor putea fi identificaţi, dacă ajung în aeroport. În plus, şi maşinile care vin în zona vor fi scanate. Măsurile vor fi implementate, în doi ani, înainte să fie gata noul terminal, anunță știrile protv, potrivit capital.ro.
Doar în primele luni ale anului, aproape 3 milioane de pasageri au trecut prin Aeroportul Otopeni, cu 8% mai mulţi decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Creşterea este constantă, astfel că sistemul de securitate a aeroportului trebuie modernizat. Un sistem de recunoaştere facială va monitoriza în permanenţă călătorii, cu ajutorul unor camere inteligente, scrie stirileprotv.ro.
Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al Aeroportului Otopeni: “Vorbim de implementarea acestui sistem pe întreaga zonă a Aeroportului Henri Coandă, mă refer la zonele interioare, cele securizate, dar şi la zonele publice, precum şi la zonele exterioare, atât pe zona de platformă, cât şi către parcări”.
Bogdan Botezatu, director de cercetare în ameninţări informatice, Bitdefender: “Pur şi simplu compară imaginea noastră facială cu imaginea din paşaport. În acest moment am observat că există o tendinţă să renunţăm la paşaport pentru că respectivele camere pot fi conectate direct la bazele de date ale evidentei populaţiei, de exemplu”.
Momentan, Aeroportul Otopeni are în plan doar să monteze porţi de citire automată a paşaportului, ca să reducă din aglomeraţie. În plus, un nou terminal ar urma să fie construit, în următorii şase ani.