HomeStiriBusiness & TehnologieTrebuie românii să respecte GDPR când își monitorizează video casele și curțile?
Trebuie românii să respecte GDPR când își monitorizează video casele și curțile?

Trebuie românii să respecte GDPR când își monitorizează video casele și curțile?

Trebuie românii să respecte GDPR când își monitorizează video casele și curțile?Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR) nu obligă românii care își monitorizează, cu ajutorul camerelor video, casele și curțile, însă există și situații care cer asta.

Recent, în urma unei întâlniri plenare a Comitetului European pentru Protecția Datelor (EDPB), a fost publicat un proiect de ghid referitor la prelucrarea datelor personale prin intermediul camerelor video. Acesta face referire inclusiv la camerele video pe care le folosesc persoanele fizice pentru a-și monitoriza proprietățile private, scrie avocatnet.ro.

În esență, specialiștii scriu în document că persoanele fizice n-au nicio obligație de a respecta GDPR atât timp cât camerele video monitorizează numai terenurile și casele proprii. Și atât timp cât fluxurile video nu sunt puse la dispoziție pe internet unui număr nedeterminat de alte persoane.

Cu alte cuvinte, românii pot folosi camere video fără să respecte prevederile GDPR numai dacă acestea sunt orientate exclusiv către propria casă și propriul teren. Dacă o cameră video este orientată în așa fel încât este vizibilă, fie și doar parțial, o proprietate vecină sau un spațiu public, atunci lucrurile se schimbă radical.

Așadar, cei care folosesc camere video și supraveghează parțial (chiar dacă nu asta intenționează) spații publice sau alte proprietăți private sunt obligați să respecte prevederile GDPR. GDPR este un regulament european aplicabil în toate statele membre ale Uniunii Europene, care impune reguli comune pentru prelucrarea și protejarea datelor personale ale persoanelor fizice. Totodată, acesta prevede și amenzi usturătoare pentru prelucrarea ilegală a datelor personale.

Atenție! Proiectul de ghid al EDPB trebuie adoptat pentru a fi aplicabil oficial în toate statele membre ale Uniunii Europene.

De asemenea, ghidul EDPB conține și alte aspecte importante, conform jdsupra.com.

Printre acestea se numără:

– scopul monitorizării ar trebui să fie înregistrat în scris;

– persoanele vizate trebuie să fie informate despre scopul sau scopurile procesării imaginilor: „siguranță” sau „pentru siguranța dumneavoastră” nu este suficient;

– cele mai probabile temeiuri juridice pentru supraveghere video sunt: interesul legitim și „necesare pentru interesul public”;

– consimțământul persoanelor vizate poate servi doar ca temei legal în cazuri excepționale;

– când imaginile video sau pozele sunt trecute printr-un filtru care le face neclare fără posibilitatea de a recupera informațiile personale pe care le conținea înainte, aceste informații personale sunt considerate șterse conform GDPR.

– dacă imaginile video nu pot fi folosite împreună cu un motor de căutare, persoana vizată ar trebui să menționeze în cerere când, într-un cadru temporal rezonabil, el sau ea a intrat în zona monitorizată, și alte prevederi.

Share With: