Resideo vrea să își extindă gama de produse smart home dincolo de securitate
Resideo, compania producătoare de produse de securitate pentru acasă, care s-a desprins din Honeywell, face achiziții pentru a se extinde în domeniul smart home dincolo de securitate.
În iulie 2018, Honeywell anunțase că până la sfârșitul anului, toate produsele de comfort și securitate ale Honeywell Home vor fi vândute și distribuite de Resideo, o nouă companie, scrie securityportal.ro.
Honeywell a separat Honeywell Home și ADI (o firmă globală de distribuție) din portofoliul său pentru a forma Resideo, o entitate separată de Honeywell.
Mike Nefkens, fost președinte și CEO al Honeywell Home, conduce Resideo. Nefkens spune că numele noii companii combină două cuvinte din limba engleză și spaniola sau italiană: „residence” (care înseamnă locuință) și „presidio” (care înseamnă fortăreață).
Honeywell se așteaptă la o creștere uriașă pe piața de produse inteligente pentru acasă și soluții software. Anunțul creării Resideo include o referire la un studiu Garner care prevede că vor fi instalate 12,8 miliarde de dispozitive inteligente pentru acasă până în 2020.
La sfârșitul lunii iunie, Resideo a anunțat achiziția companiei LifeWhere din Pittsburgh. Compania se folosește de machine learning și tehnologia de analiză pentru alerta proprietarii și furnizorii când un aparat important din locuință este pe punctul de a avea probleme. Printre acestea se numără cuptorul, aerul condiționat sau boilerul, scrie securityinfowatch.com.
De la înființarea oficială, care a avut loc în octombrie 2018, compania a mai achiziționat firma Buoy Labs care se ocupă cu monitorizarea folosirii apei și detecția scurgerilor, precum firma Whisker Labs care se ocupă de monitorizarea eficienței energiei electrice.
Prin aducerea împreună a acestor companii și a tehnologiilor lor sub umbrela Resideo, compania și-a extins capacitățile mult peste detecția intruziunilor și a incendiilor către o lume nouă care cuprinde monitorizarea siguranței si securității întregii case. Conform lui Scott Harkins, Vicepreședinte și manager general al departamentului de case conectate al Resideo, compania vede casele ca un set de rețele independente care funcționează împreună pentru binele comun al consumatorilor.
Harkins spune că combinația de tehnologii pe care LifeWhere, Buoy și Whisker o oferă dau instalatorilor de securitate un nou punct de monitorizare al casei și o oportunitate de a-și crește veniturile. „Nu doar monitorizez alarmele de incendiu și hoți, monitorizez și obiecte din casă care, atunci când nu funcționează cum trebuie, tind să aibă rezultate foarte grave pentru consumator”, spune el.
Deși Resideo este cel mai bine cunoscută pentru securitate, Harkins spune că compania are patru mari afaceri principale – distribuție, produse de securitate pentru acasă, comfort (HVAC) și soluții termice rezidențiale. Toate acestea se află într-o sinergie odată cu apariția capacităților oferite de Internet of Things.
Harkins mai spune ca Resideo ar putea efectua pe viitor mai multe achiziții, deoarece compania își dorește sa-și construiască suita de oferte inteligente pentru acasă.