HomeStiriSecuritate FizicaNumăr record de polițiști și agenți de securitate pentru finala Champions League
Număr record de polițiști și agenți de securitate pentru finala Champions League

Număr record de polițiști și agenți de securitate pentru finala Champions League

Număr record de polițiști și agenți de securitate pentru finala Champions LeagueSpania va folosi 4.700 de polițiști pentru finala Champions League de sâmbătă care va avea loc la Madrid și care a fost clasificată cu risc ridicat, au spus autoritățile marți.

Măsurile de securitate pentru meciul dintre Liverpool și Tottenham vor depăși măsurile luate anul trecut pentru finala Copa Libertadores în care s-au confruntat echipele argentiniene River Plate și Boca Juniors în Madrid, a spus directorul general al Poliției Naționale din Spania, Francisco Pardo Piqueras, citat de thelocal.es.

„Aceasta va fi probabil cea mai mare misiune pentru a garanta securitatea pe care o vom desfășura la un eveniment sportiv”, a declarat el la o conferință de presă.

Operațiunile de securitate vor implica peste 2.000 de polițiști ai poliției naționale, precum și polițiști din alte structuri, pompieri și agenți de securitate privați, a declarat guvernul spaniol într-o declarație.

Poliția va folosi și drone în cadrul evenimentului sportiv care a fost identificat drept un risc major de terorism. Personalul de securitate a interzis camioanele în apropierea zonelor în care fanii vor fi prezenți pentru a preveni astfel de atacuri teroriste. Ultimele estimări sugerează că aproximativ 70.000 de fani, mulți dintre ei fără bilete, ar putea ajunge în Madrid, scrie telegraph.co.uk.

Aproximativ 4.700 de polițiști, ajutați de drone pentru a depista potențialele probleme de pe străzile capitalei Spaniei vor ajuta la supravegherea evenimentului.

Cei care și-au cumpărat bilete la meci vor trebui să treacă prin mai multe nivele de securitate înainte de a ajunge pe stadion. În total, numărul fanilor celor două echipe care au bilet este de 32.000, dar autoritățile spun că sunt pregătite pentru un influx major de oameni fără bilete și fără loc de cazare.

Măsurile de securitate luate de autoritățile spaniole sunt fără precedent pentru finala Champions League, mai mult ca în cazul Cupei Libertadores, conform seattletimes.com.

Autoritățile au spus că vor fi implementate măsuri suplimentare pentru a separa grupurile de fani rivale de când ajung pe aeroporturile sau gările din Madrid până părăsesc orașul.

Autoritățile și UEFA au spus că este prima dată când vor implementa echipe de informare care vor fi alcătuite din personal din diferite zone care se va plimba în diferite locuri pentru a ajuta la rezolvarea problemelor minore care afectează fanii înainte și după desfășurarea meciului.

Share With: