Prima aniversare a GDPR: Camerele de supraveghere, cele mai reclamate în UE
La un an de la intrarea în vigoare a Regulamentului general privind protecţia datelor (GDPR), Comisia Europeană a făcut un bilanț, iar camerele de supraveghere video au fost obiectul unora dintre cele mai frecvente cazuri reclamate de cetățenii din Uniunea Europeană.
Pe 25 mai a.c. se împlineşte un an de zile de la intrarea în vigoare a acestul Regulament. Reprezentanţa CE mai anunţă că au fost adresate peste 144.000 de întrebări şi plângeri autorităţilor naţionale, scrie Mediafax.
„Obiectivul principal al normelor a fost acela de a le oferi cetăţenilor mijloacele necesare pentru a-şi exercita drepturile şi de a-i ajuta să dobândească un nivel mai mare de control asupra datelor lor cu caracter personal. Acest lucru se întâmplă deja, deoarece cetăţenii europeni încep să îşi folosească noile drepturi, peste două treimi dintre ei fiind la curent cu acest regulament. Un alt avantaj este faptul că întreprinderile beneficiază, în prezent, de un singur set de norme, aplicabil în întreaga Uniune. Acestea şi-au pus ordine în activităţi în ceea ce priveşte datele, fapt care a condus la îmbunătăţirea nivelului de securitate a datelor şi la construirea unor relaţii bazate pe încredere cu clienţii lor”, au transmis vicepreşedintele pentru piaţa unică digitală Andrus Ansip şi comisarul pentru justiţie, consumatori şi egalitatea de gen, Věra Jourov.
De asemenea, oficialii europeni au spus că au fost înregistrate peste 400 de cazuri transfrontaliere de utilizare abuzivă a datelor cu caracter personal în Europa.
Camerele de supraveghere video au fost obiectul unora dintre cele mai frecvente cazuri reclamate de cetățenii din Uniunea Europeană în baza Regulamentului General de Protecție a Datelor Personale, celebrul GDPR, în primul an de la intrarea sa în vigoare, a informat, miercuri, Comisia Europeană într-o statistică transmisă StartupCafe.ro.
Firmele riscă amenzi de maximum 4% din veniturile anuale, în limita a 20 de milioane de euro, pentru încălcarea protecției datelor personale. Deși GDPR nu se limitează la internet, afacerile online s-au simțit amenințate cel mai mult de amenzi. Mai ales firmele care fac marketing digital se tem de GDPR, iar statisticile primului an de aplicare a regulamentului le confirmă temerile:
- La nivelul UE, au fost depuse 144.376 de plângeri și întrebări la autoritățile naționale competente,
- Principalele plângeri se referă la: Telemarketing, e-mail-uri promoționale, camere de supraveghere video/CCTV.
Atunci când se scurg ilegal sau accidental date cu caracter personal pentru care o firmă este responsabilă, acea firmă este obligată să raporteze incidentul autorității naționale pentru protecția datelor, în termen de 72 de ore de la constatarea încălcării. În cazul României, autoritatea de aplicare a legii este Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
La nivelul UE, în primul an de GDPR, au fost depuse 89.271 de astfel de reclamații.
De asemenea, în UE au fost demarate investigații în 446 cazuri transfrontaliere privind protecția datelor personale.
GDPR este un cadru revoluționar în materie de confidențialitate care le permite locuitorilor din UE să își controleze informațiile personale, astfel încât să îi ajute pe consumatori să aibă încredere că pot utiliza în mod liber și în siguranță tehnologii digitale în întreaga lume, scrie clubitc.ro.
„Companiile globale au demonstrat că îl pot adopta și au reușit să implementeze noi sisteme pentru a garanta că oamenii înțeleg și își pot controla datele personale. Regulamentul a inspirat o mișcare globală pentru o reglementare mai solidă a confidențialității, prin adoptarea de noi legi în Brazilia, China, India, Japonia, Coreea de Sud, Thailanda și în alte părți.”, menționează Julie Brill, Corporate VP & Deputy General Counsel, Microsoft, în articolul publicat pe blogul Microsoft On the Issues.
Microsoft a fost prima companie care a furnizat în GDPR drepturile de control al datelor către clienții din întreaga lume, și nu doar în Europa. Un an mai târziu, numărul tot mai mare de persoane care folosesc panoul de control Microsoft pentru confidențialitate este un semn clar că oamenii își doresc să dețină controlul datelor. De când a intrat în vigoare GDPR, peste 18 de milioane de oameni din întreaga lume au folosit acest instrument pentru a-și gestiona informațiile personale. Cel mai înalt nivel de implicare, atât pe cap de locuitor, cât și în cifre absolute, continuă să vină din Statele Unite, unde aproximativ 6,7 milioane de persoane au folosit panoul de control pentru confidențialitate. Locuitorii țărilor europene care se află sub incidența GDPR reprezintă, de asemenea, un procent semnificativ de persoane care au vizitat panoul de control privind confidențialitatea – până în prezent, mai mult de 4 milioane de clienți din UE s-au conectat pentru a-și gestiona datele. Japonia se situează pe locul al doilea în utilizarea panoului de control pentru confidențialitate, iar Canada pe locul al cincilea. Alte țări din top 10 au inclus Brazilia, China, Mexic și Australia.