HomeStiriSecuritate FizicaDolj: 78,3% dintre unitățile de învățământ sunt asigurate cu pază

Dolj: 78,3% dintre unitățile de învățământ sunt asigurate cu pază

Din totalul unităţilor de învăţământ care funcţionează în judeţul Dolj 78,3% sunt asigurate cu pază, iar 21,8%, adică 129 de unități nu au luat măsuri de securitate.

Pentru stabilirea unei situaţii clare, nominale, a locaţiilor în care se desfăşoară ore de curs, la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, au fost demarate mai multe activităţi care au vizat în special, acordarea sprijinului şi îndrumărilor necesare în vederea asigurării pazei şi protecţiei unităţilor de învăţământ atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, se precizează într-un comunicat al IPJ Dolj, citat de oltenasul.ro.

Din totalul unităţilor de învăţământ care funcţionează în judeţul Dolj, 463 sunt asigurate cu o forma de paza/securitate, respectiv 78,3,%, conform prevederilor Legii nr.333/2003R.

Un număr de 129 nu sunt asigurate cu pază umană şi/sau sisteme de supraveghere video, respectiv 21,8%.

De asemenea, s-a constatat faptul că 11 unităţi şcolare nu sunt prevăzute cu gard împrejmuitor, dintre care 2 sunt situate în mediul urban şi 9 în mediul rural, iar 26 de unităţi şcolare sunt amplasate într-o zonă iluminată necorespunzător, dintre care 2 se găsesc în mediul urban şi 24 în mediul rural. Totodată, 17 unităţi şcolare sunt amplasate întro zonă periferică/izolată, dintre ele 6 fiind situate în mediul urban şi 11 în mediul rural.

Concluzii:

Activitatile desfasurate si rezultatele obtinute au condus la creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţul Dolj.

In trimestrul II 2017 – 2018 nu au fost înregistrate evenimente deosebite, cu impact media.

Se mentin unele riscuri care pot afecta gradul de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar:

– lipsa pazei şi a controlului la accesul în unele unităţi de învăţământ (21,8% dintre unitatile de invatamant nu sunt asigurate cu paza sau sisteme de alarma contra efractiei/supraveghere video);

– supravegherea deficitara, in unele unitati scolare, a elevilor în timpul pauzelor (toate faptele sunt comise in incinta unitatilor de invatamant);

– minimalizarea unor comportamente predelincvente ale elevilor si netransmiterea tuturor informaţiilor de acest gen către poliţiştii de proximitate şi părinţi pentru a dispune măsuri în plan instituţional şi familial.

Pentru eficientizarea activităţii de asigurare a protecţiei unităţilor de învăţământ preuniversitar, a siguranţei elevilor şi a personalului didactic din judeţul Dolj, IPJ Dolj propune următoarele măsuri:

  • Adaptarea dispozitivelor de ordine şi siguranţă publică in raport de concluziile analizei situatiei operative in vederea creşterii eficienţei acestora în planul prevenirii şi combaterii faptelor antisociale in zonele freventate de elevi pe timpul vacantei de vara, pe timpul sesiunii de toamna a Examenului de Bacalaureat 2018 și in zona adiacenta unitatilor de invatamant preuniversitar cu ocazia inceperii si dupa inceperea noului an scolar 2018 – 2019.
  • Intensificarea activităţilor de pregătire atiinfracţională şi antivictimală a elevilor in colaborare cu personalul didactic, concomitent cu sensibilizarea cadrelor didactice de a transmite politistilor de proximitate a cazurilor unor elevi cu comportament predelictual in scopul diminuarii infractiunilor care se inregistreaza in incinta acestora.
  • Continuarea activităţilor specifice pentru prevenirea accidentelor rutiere.
  • Evaluarea permanenta a modului de asigurare a sistemelor de securitate si asigurarea sprijinului necesar conducerilor unitatilor in vederea intocmirii planurilor si instituirea măsurilor prevăzute de Legea nr. 333/2003R şi HG nr. 301/2012.
  • Intocmirea Planului Teritorial Comun de Acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi personalului didactic şi prevenirea delicvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţul Dolj precum si a planurilor locale, în anul şcolar 2018 – 2019.
  • Continuarea acţiunilor comune de către I.P.J. Dolj, I.J.J Dolj, G.J.Mb. Craiova, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, pentru asigurarea unui climat optim de ordine şi siguranţă civică în zona unitatilor de invatamant și in zona adiacenta, pe traseele de deplasare a elevilor la si de la cursuri, combaterea abandonului şi absenteismului şcolar, verificarea modului de executare a serviciului de către personalul de pază, în special în ceea ce privește realizarea controlului accesului în incinta unităţilor de învăţământ.
Share With: