HomeStiriBusiness & TehnologieUn șobolan a făcut o pagubă de mii de dolari după ce a intrat într-un ATM

Un șobolan a făcut o pagubă de mii de dolari după ce a intrat într-un ATM

Un șobolan a trecut de sistemul de securitate al unui bancomat din India și a făcut o pagubă de 19.000 de dolari în rupii.

Când tehnicienii unei bănci au fost chemați să descopere de ce un bancomat al Băncii de Stat din India nu funcționa de câteva zile, nu s-au așteptat ca motivul să fie o rozătoare flămândă, scrie techworm.net.

Rozătoarea a reușit să intre în ATM-ul băncii și a ronțăit bancnote după care a murit. Bancomatul s-a stricat pe 20 mai, iar tehnicienii au venit să îl repare pe 11 iunie. Aceștia au găsit în interior un șobolan mort și bancnote de 500 și 2000 de rupii sfâșiate.

Un polițist a precizat că șobolanul intrase printr-o gaură mică destinată cablurilor.

Conform oficialilor băncii, rozătorul a reușit să treacă de camera de securitate instalată pentru securitatea bancomatului fără să fie, relatează reuters.com.

Banca de Stat din India este una dintre cele mai mari bănci din această țară cu mai mult de 50.000 de bancomate. Majoritatea au o cameră TVCI pentru o securitate îmbunătățită.

În cazul bancomatului în care a intrat șobolanul, la final s-a găsit că din 2,9 milioane de rupii, doar 1,7 milioane au fost recuperate intacte.

Share With: