Home2011 (Page 16)

tentativa de jaf ploiestiUn bărbat a încercat, vineri dimineaţă, să jefuiască o agenţie Loto din municipiul Ploieşti, atacând-o cu un cuţit pe angajata unităţii care se afla în sediu, iar în cele din urmă agresorul a fugit, fără a lua niciun ban.

ciberMinistrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş, a primit miercuri, la sediul instituţiei, vizita oficială a lui Lanny Breuer, adjunctul procurorului general al Statelor Unite, din cadrul Departamentului Justiţiei.

pietreAngajaţii unei firme de pază din Reşiţa au fost atacaţi cu pietre de mai mulţi hoţi, supăraţi că paznicii chiar şi-au făcut treaba şi în ultima vreme nu au mai putut fura fier vechi.

chinaNanhao Group este, în multe privinţe, o companie de tehnologie ca oricare alta. Doar că mulţi dintre cei 500 de angajaţi mai au şi “un al doilea job”. Asta pentru că Nanhao adăposteşte “o unitate de poliţie cibernetică”, condusă de armata chineză, scrie FT.com.

publLa începutul lunii octombrie, Europol a anunţat lansarea a două noi publicaţii. Este vorba despre Europol Review şi European Investigator, prima cuprinzând un raport general asupra activităţilor Europol în 2010, cea de-a doua fixându-şi ţinta asupra infractorilor care acţionează dincolo de frontiere.

smurdFondatorul si patronul firmei de paza Sigma Security din Bacau, Valentin Catalin Ghiba, 55 de ani, a fost gasit impuscat in cap in locuinta sa de vacanta din satul Lilieci, de la marginea Bacaului.

natoNATO şi România au semnat marţi, la Bruxelles, un Memorandum de înţelegere pentru cooperare în domeniul securităţii cibernetice.

munca la negruÎn perioada mai – septembrie, poliţiştii structurilor de investigare a fraudelor au înregistrat peste 1.500 de dosare penale pentru la fapte comise în legătură cu utilizarea forţei de muncă. Pentru neregulile constatate în urma verificărilor efectuate împreună cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în domeniu, au fost aplicate aproape 58.000 de sancţiuni contravenţionale.

bitdefenderPopularitatea evenimentului de securitate IT, Virus Bulletin, desfăşurat în perioada 5-7 octombrie la Barcelona, a atras atenţia infractorilor cibernetici, care au lansat un puternic atac informatic pe Twitter.

gaiestiLipsa sistemelor de monitorizare video poate avea rezultate dramatice, asa cum a dovedit-o cazul de la Giurgiu, in care un baschetbalist american si-a pierdut viata. Cat de necesare sunt acestea o dovedeste si un caz recent din Gaiesti. Cu ajutorul sistemelor de monitorizare video s-a reusit identificarea uni agresor.