HomeStiriSecuritate FizicaUn tânăr i-a furat mica agoniseală unei sătmărence

Un tânăr i-a furat mica agoniseală unei sătmărence

Un tânăr, de 23 de ani, din Ardud, s-a ales cu un dosar penal după ce polițiștii au descoperit că a fost autorului unui furt. O femeie din Ardud a sunat la 112 și le-a spus oamenilor legii că i-au fost furați banii pe care îi lăsase în bucătărie.

Tânărul este suspectul principal într-un caz de furt cu un prejudiciu care se ridică la aproape 1.500 de lei. Polițiștii spun ce au fost alertați de o localnică din Ardud despre faptul că, sâmbătă, din casă i-au dispărut 1.100 de lei și 100 de dolari canadieni, bani care se aflau pe masă și într-un sertar. Hoțul ar fi profitat de faptul că ușa casei a fost lăsată deschisă.

“Poliţiştii din cadrul Poliției oraș Ardud au identificat un tânăr de 23 de ani, care a sustras dintr-o locuință suma de 1 100 lei și 100 dolari canadieni, sumă care a fost recuperată integral. La data de 7 decembrie a.c., o femeie din Ardud a sesizat poliţia că, în jurul orei 11.30, în timp ce se afla prin curte, persoane necunoscute i-au pătruns în locuință profitând de faptul că ușa de la intrare nu era asigurată și au furat suma de 1 100 lei de pe masa din bucătărie și 100 dolari canadieni dintr-un sertar al dulapului”, spun polițiștii sătmăreni.

Investigaţiile şi cercetările efectuate de poliţişti au dus la identificarea în scurt timp a unui tânăr de 23 de ani, din Ardud, bănuit de comiterea furtului. Totodată, oamenii legii au reuşit să recupereze şi să restituie părţii vătămate tot prejudiciul, conform presasm.ro.

Share With: