Un agent de pază amenințat cu un cuțit s-a apărat de un bărbat prins la furat
Camerele de supraveghere au surprins cum un bărbat surprins la furat l-a amenințat cu cuțitul pe agentul de securitate, care apoi l-a pus la pământ pentru a se apăra.
Un bărbat din comitatul Cambridgeshire din Anglia, Marea Britanie, l-a amenințat cu un cuțit pe agentul de securitate al unui supermarket. Acesta a fost condamnat pentru că a scos cuțitul și i-a spus agentului de securitate că nu îi este frică să îl folosească, relatează cambridge-news.co.uk.
Bărbatul în vârstă de 23 de ani a mers la un supermarket pe 25 mai 2018. În jurul orei 21, personalul supermarket-ului a început să îl suspecteze că încerca să plece fără să plătească. Când a fost escortat de agentul de securitate, a devenit violent verbal și a scos un cuțit. Agentul de pază l-a lovit în față cu o sticlă de apă si l-a pus la pământ.
Suspectul a declarat că purta cuțitul pentru autoapărare. El a susținut că nu avea de gând să îl folosească și că s-a enervat pentru că fusese acuzat de furt.
După ce suspectul de furt a fost pus la pământ de agentul de securitate al magazinului, o persoană aflată în apropiere l-a ajutat pe agent punând piciorul pe lama cuțitului. Suspectul a fost condamnat la 8 luni de închisoare 18 luni de suspendare, scrie itv.com.
Bărbatul trebuie să participe și la un program de reabilitare timp de 30 de zile.