HomeStiriSecuritate FizicaTânăr reținut pentru că a agresat un agent de pază

Tânăr reținut pentru că a agresat un agent de pază

agent-de-securitate-care-trebuia-sa-pazeasca-un-cinema-impuscat-in-timp-ce-ar-fi-incercat-sa-jefuiasca-o-casaPolițiști ai IPJ Neamț au reținut un tânăr de 28 de ani din Călărași care a lovit şi ameninţat un agent de pază de la o sală de jocuri de noroc.

Polițiștii romașcani au identificat și reţinut un tânăr de 28 de ani, din Călăraşi, sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violențe, ameninţare şi port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, se precizează într-un buletin de presă al IPJ Neamț.

La data de 16 septembrie 2019, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Roman au fost sesizaţi de către un agent de securitate, de 47 de ani, din Sagna, cu privire la faptul că a fost lovit de către o altă persoană.

Din investigații a reieșit faptul că, la data de 16 septembrie a.c., în timp ce un tânăr de 28 de ani, din Călărăși, ar fi încercat să pătrundă împreună cu un minor în incinta unei săli de jocuri de noroc din Roman, unul dintre agenții de securitate nu i-ar fi permis accesul persoanei minore, moment în care acesta  l-ar fi ameninţat cu un obiect tăietor-înțepător . În acel moment, un alt agent de securitate care a intervenit pentru aplanarea conflictului izbucnit, ar fi fost lovit și amenințat de tânărul din Călăraşi.

În urma documentării activității infracționale, acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț.
Ladata de 17 septembrie, cel în cauză urma să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

De asemenea, în noaptea de 13 spre 14 septembrie 2019, polițiștii din cadrul Secţiei nr. 4 Poliţie Iași au acţionat pentru verificarea pazei la societățile comerciale, de pe raza de competență, precizează IPJ Iași.

În cadrul acțiunii au fost efectuate 2 informări ale administratorilor, au fost controlați 41 de agenți de pază și au fost verificate 37 de societăți comerciale.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 2.500 de lei, conform Legii nr. 333/2003.

Spre exemplu, o societate comercială a fost sancționată contravențional, conform Legii nr. 333/2003, întrucât nu a întocmit planul de pază al punctului de lucru din municipiul Iaşi.

Share With: