Respectarea Legii 333/2003 de societăţi comerciale, verificată de poliţişti
Polițiști ploieșteni au verificat respectarea prevederilor Legii nr. 333/2003 R la nivelul a 22 de societăţi comerciale din municipiu.
Poliţişti din cadrul Secţiei nr. 3 Ploieşti au desfăşurat o acţiune care a vizat respectarea prevederilor Legii nr. 333/2003 R privind paza obiectivelor, a bunurilor, a valorilor şi protecţia persoanelor, la nivelul unor societăţi comerciale din municipiul Ploieşti, se precizează într-un comunicat al IPJ Prahova, citat de Agerpres.
Au fost verificate 22 de societăţi comerciale, au fost controlaţi şi instruiţi 27 de agenţi de securitate, au fost controlate/vizionate şase sisteme TVCI, fiind aplicate opt sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.590 lei.
Poliţiştii au constatat că doi agenţi de securitate s-au prezentat în serviciu de pază aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, unul dintre aceştia fiind găsit dormind într-o magazie. Ambii au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi de 300 de lei fiecare.