Polițiștii din Capitală sunt în ALERTĂ: Noua metodă prin care sunt jefuiți bucureștenii
Poliţiştii Capitalei au pus în aplicare trei mandate de percheziţie într-un dosar privind săvârşirea unei infracţiuni de furt din locuinţă şi trei tentative la furt.
Cercetările au fost declanşate ca urmare a plângerii unei femei, prin care sesiza faptul că la data de 19 iunie, în jurul orei 12,00, în timp ce se afla la adresa din sectorul 5 unde domiciliază, un bărbat necunoscut a intrat în apartamentul său, sub pretextul că este angajat al unei companii de gaze şi trebuie să repare o ţeavă, ulterior intrând şi alţi doi bărbaţi, sub acelaşi pretext. Totodată, femeia a afirmat că uşa de acces în apartament era închisă şi asigurată. La scurt timp, cei în cauză au plecat.
“Din datele şi probele administrate în cauză de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale – Poliţia Sectorului 5, în perioada iunie 2019 – până în prezent, a rezultat presupunerea rezonabilă că trei bărbaţi ar avea preocupări de natură infracţională, pe linia furturilor din locuinţe”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).
“Cei trei bărbaţi au fost identificaţi, iar în urma investigaţiilor a rezultat că ar mai fi săvârşit alte trei fapte similare, o infracţiune de furt calificat şi două tentative la furt calificat, comise în luna octombrie, în judeţele Argeş, Prahova şi în municipiul Bucureşti”, se arată în comunicat.
Miercuri dimineaţa, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au fost puse în aplicare trei mandate de percheziţie, în urma cărora doi dintre bărbaţii implicaţi au fost depistaţi şi conduşi pentru audieri la sediul subunităţii. Cel de-al treilea bănuit se află încarcerat în penitenciar, urmând a fi condus, de asemenea, la sediul Poliţiei Sectorului 5.