HomeStiriSecuritate FizicaMai mulți hoți au încercat să spargă locuința unui celebru cuplu britanic

Mai mulți hoți au încercat să spargă locuința unui celebru cuplu britanic

Trei hoți mascați au încercat să spargă locuința de vacanță care aparține lui David şi Victoria Beckham, dar au fost surprinși de camerele de supraveghere și au fugit.

Locuința soților Beckham, care valorează aproximativ 6 milioane de lire sterline, a fost ținta unor bărbați cu cagulă, săptămâna trecută. Polițiștii au fost chemați după ce echipa de securitate angajată de familie a descoperit trei suspecți pe camerele CCTV, scrie mirror.co.uk.

Cei trei bărbați au reușit să pună o scară pe zidul casei până la fereastra de la primul etaj, înainte să fie urmăriți de oaspeți ai unei locuințe din apropiere.

Poliţiştii au fost chemaţi vineri noaptea pentru a interveni dar nu au reușit încă să îi prindă, conform Mediafax.ro.

Fostul fotbalist David Beckham, în vârstă de 43 de ani, a cerut întărirea măsurilor de securitate în cazul acestei vile unde el, soţia sa, creatoarea de modă Victoria Beckham, şi cei patru copii ai lor îşi petrec frecvent sfârşiturile de săptămână.

Soţii Beckham nu se aflau la această reşedinţă în momentul în care a avut loc tentativa de jaf, ci în drum spre Australia

Share With: