HomeStiriSecuritate FizicaIPJ Iași: Sancțiuni la Legea 333/2003

IPJ Iași: Sancțiuni la Legea 333/2003

În urma unei acțiuni a polițiștilor ieșeni în localitatea Popricani au fost aplicate patru sancțiuni la Legea 333/2003.

La data de 25 iulie 2018, în intervalul orar 08.00-13.00, poliţiştii din cadrul Posturilor de Poliţie Probota, Trifeşti şi Roşcani, au organizat o acţiune pe raza Secţiei 3 Poliţie Rurală Popricani, pentru prevenirea abaterilor la regimul rutier, asigurarea unui climat de siguranţă publică şi prevenirea actelor de comerţ ilicit, se precizează într-un buletin de presă al IPJ Iași.

Au fost controlate 7 societăţi comerciale. Au fost legitimate 36 de persoane şi controlate 19 autovehicule.

Poliţiştii au aplicat 21 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 16.905 lei, dintre care 8 conform Legii nr. 61/1991, 6 conform O.U.G. nr. 195/2002, 4 conform Legii nr. 333/2003, iar 3 conform Legii nr. 12/1990.

Acțiunea vine după ce, la data de 19 iulie 2018, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Paşcani au acţionat pe raza celor 19 comune aflate în competenţă, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor de furt şi tâlhărie, pentru verificarea şi valorilor de la societăţile comerciale, dar şi pentru prevenirea şi combaterea faptelor de comerţ ilicit. Atunci au fost aplicat 5 sancțiuni conform H.G. nr. 301/2012 și 15 conform Legii nr. 333/2003, conform securityportal.ro.

Share With: