HomeStiriSecuritate FizicaÎncă un agent de securitate agresat fizic de un hoț prins la furat în magazin
un-vizitator-al-spitalului-campina-a-fost-agresat-de-agentul-de-paza

Încă un agent de securitate agresat fizic de un hoț prins la furat în magazin

agent-de-paza-agresat-de-hotiPolițiștii brașoveni au reținut un tânăr bănuit că a agresat fizic un agent de securitate care l-a surprins cu bunuri furate din magazin.

Polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brașov au reținut pentru 24 de ore un tânăr în vârstă de 23 ani din județul Vâlcea, se precizează într-un buletin de presă al IPJ Brașov.

În fapt, la data de 03 octombrie a.c., în jurul orei 15.00, tânărul în cauză ar fi fost interceptat, la ieșirea dintr-o societate comercială, de către agentul de securitate, care i-ar fi solicitat prezentarea bonului fiscal pentru un produs pe care acesta îl avea asupra sa.

În încercarea de a-și asigura scăparea, tânărul l-ar fi agresat fizic pe agentul de securitate, după care a fugit de la locul faptei.

Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului, a reușit, în scurt timp, identificarea și depistarea autorului, iar în urma probatoriului administrat, acesta a fost  reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „tâlhărie”.

Acesta nu este singura dată când un agent de pază este agresat de cel prins asupra faptului.

În februarie, polițiștii clujeni au dispus reținerea unui tânăr, de 21 de ani, din Cluj-Napoca, cercetat pentru comiterea unei tâlhării. Conform oamenilor legii, la data de 15 februarie 2019, în jurul orei 08:50, cel în cauză ar fi părăsit incinta unui magazin de pe strada Aurel Vlaicu, fără a achita contravaloarea unui polizor unghiular. Agentul de securitate ar fi încercat să-l rețină, iar tânărul, prin exercitarea unor acte de violență, a reușit să plece însă fără bunul luat din magazin, scrie stiridecluj.ro, citat de securityportal.ro.

Un bărbat recent eliberat din penitenciar a fost reținut de polițiști după ce a agresat o femeie, agent de pază, care l-a oprit după ce a sustras mai multe perechi de ochelari, în iulie 2016.

La data de 4 iulie, n jurul orei 13.00, poliţiştii Capitalei au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în incinta unui magazin de pe bulevardul Iuliu Maniu, un bărbat necunoscut, după ce a sustras mai multe perechi de ochelari, fiind oprit de o femeie, agent de pază, a exercitat acte de violenţe asupra acesteia, pentru a-şi asigura scăparea, reuşind să fugă de la faţa locului, conform securityportal.ro.

Share With: