Iași: 335 de sancțiuni la Legea nr. 333/2003 în primele șapte luni ale anului
Polițiștii ieșeni au publicat un raport care relevă că au aplicat 335 de sancțiuni la Legea nr. 333/2003, privind paza bunurilor şi obiectivelor, în primele șapte luni ale anului.
În urma analizei situaţiei operative pe raza judeţului Iaşi, în primele 7 luni ale anului 2018, cu privire la evoluţia situaţiei indicatorilor statistici, s-au evidenţiat mai multe aspecte pozitive. Astfel, în primele 7 luni ale anului 2018, scade numărul tâlhăriilor sesizate cu aproape 10%. De asemenea, se înregistrează o scădere a numărului de infracţiuni sesizate de furt cu 3%, de distrugere cu 4% şi de tulburare de posesie cu 17%, se precizează într-un comunicat al IPJ Iași.
Dintre infracţiunile de furt sesizate, scad cu peste 11% faptele de furt din locuinţă, cu 19% furturile din societăţi comerciale comise prin efracţie, iar furturile din buzunare scad cu 14%. Furturile de animale scad cu 11%, iar furturile de păsări cu 31 procente.
Au fost cercetate în perioada de referinţă, în infracţiunile constatate cu începerea urmăririi penale şi declinate 2.285 persoane, cele mai multe pentru infracţiuni judiciare.
În ceea ce priveşte situaţia infracţiunilor economice, se înregistrează o creştere de 17% a infracţiunilor constatate de evaziune fiscală.
Pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului, poliţiştii ieşeni au desfăşurat, pe parcursul primelor 7 luni din acest an, 1.889 de acţiuni de amploare, 24.496 de controale directe şi 78 de razii, pe timpul cărora au fost constatate 2.228 de infracţiuni, dintre care 1.471 în flagrant. De asemenea, au fost efectuate 303 comisii rogatorii.
S-au înregistrat 387 de participări ale poliţiştilor ieşeni la măsuri de ordine cu ocazia adunărilor publice şi au fost puse în aplicare 1.131 de mandate de aducere.
Pe parcursul primelor 7 luni ale acestui an, poliţiştii ieşeni au aplicat 19.007 de sancţiuni contravenţionale la Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, 1.411 la Legea 12/1990, privind activităţile de comerţ ilicit şi 335 la Legea nr. 333/2003, privind paza bunurilor şi obiectivelor.