HomeStiriSecuritate FizicaGreșeala de a angaja agenți de securitate doar în funcție de bani
persoanele-responsabile-cu-asigurarea-pazei-protejate-la-fel-ca-functionarii-publici

Greșeala de a angaja agenți de securitate doar în funcție de bani

Companiile nu ar trebui să achiziționeze servicii de securitate de la firmele private doar în funcție de cost, ci în funcție de raportul calitate preț.

Când vine vorba de semnarea de contracte pentru diverse servicii, organizațiile caută cea mai bună ofertă posibilă, dar oricine știe că un furnizor care vine cu cel mai mic preț, de multe ori, nu este cel mai bun pentru un anumit serviciu datorită mai multor factori. Din păcate, prea multe companii iau decizii de achiziție a serviciilor de patrulare și furnizare de agenți de securitate pornind în primul rând de la preț. Principiul „plătiți pentru ceea ce primiți” este valabil în cazul achiziționării de servicii de protecție și pază, iar cei care achiziționează aceste servicii ar trebui să vadă mai multe oferte pentru a determina care este cea mai bună în funcție de calitate și preț, scrie securityinfowatch.com.

Angajarea de firme de securitate devine o practică din ce în ce mai folosită pentru sectorul de securitate privată și care se extinde spre cât mai multe probleme de securitate, inclusiv protecția propietăților, locațiilor bunurilor, proceselor, evenimentelor speciale și personalului. Asta implică faptul că multe servicii interne ale organizațiilor au fost înlocuite de companii care oferă aceste servicii, implicând nu doar servicii de securitate care vizează doar compania, dar și servicii de securitate legate de siguranța și securitatea publică.

Riscurile alegerii unui serviciu de pază care se bazează doar pe cost

– Există posibilitatea compromiterii performanței.

– Crearea unei competiții neloiale.

– O plată incorectă pentru angajații firmei contractate.

– Nerespectarea legilor sau chiar nerespectarea legislației care prevede securitatea la locul de muncă.

– Plătiți pentru ceea ce primiți!

Informațiile acestea nu reprezintă sfaturi legale din partea unui avocat și au scop informativ, conform SecurityInfoWatch.com.

Spre exemplu, în România, în luna mai, firma de pază care trebuia să asigure paza unităților din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) a fost controlată de polițiști și inspectori ITM. S-a constatat că angajatorul nu a putut prezenta documente de angajare pentru 12 persoane, conform securityportal.ro.

În cazul contractului cu firma de pază verificată de polițiști și inspectorii ITM, au existat o serie de probleme la preluarea dispozitivelor, pentru că firma din Caracal nu dispunea de personal suficient. Numărul de agenți de care era nevoie pentru asigurarea pazei ajungea la 500. Contractul fusese încheiat în regim de urgență, pe timp de trei luni, deoarece licitația pentru contractul pe un an de zile se afla în contestare.

Share With: