Elev bătut de câțiva elevi pe holurile unei școli din Oradea
În luna noiembrie 2018, la Liceul Tehnologic Special nr. 1 din Oradea, a fost declanșata o anchetă din cauza faptului că anumiți jandarmi au aplicat electroșocuri elevilor cu probleme psihice.
Recent, tot la aceeași școală, un elev a fost bătut cu bestialitate de alți elevi pe holul școlii. Un filmuleț cu acest incident a fost postat pe Facebook și poate fi vizionat aici. ATENȚIE: Imaginile au un puternic impact emoțional.
Purtătorul de cuvânt al ISJ Bihor, Claudiu Damian, a declarat, la rândul său, corespondentului MEDIAFAX, că la nivelul instituţiei pe care o reprezintă nu a fost depusă vreo plângere din partea elevilor sau a părinţilor, și nici vreo sesizare de la unitatea de învăţământ respectivă.
”Ne-am autosesizat şi luni o echipă de inspectori va verifica informaţiile apărute în filmuleţul respectiv, am declanşat o anchetă. Căutăm să identificăm pe cei implicaţi în altercaţie, se vor viziona imaginile de pe camerele de supraveghere ale şcolii. Nu se ştie nimic despre incident, când a avut loc şi unde, singura certitudine este că a fost încărcat filmuleţul duminică pe Facebook”, relateaza mediafax.