Doi bărbați, prinși în flagrant că au încercat să jefuiască un apartament
Polițiștii Capitalei au prins în flagrant doi bărbați care încercau să pătrundă într-un apartament din Sectorul 4 când proprietarul era acasă.
La data de 30 august 2019, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au prins în flagrant delict doi bărbaţi care ar fi încercat să pătrundă într-un apartament din sectorul 4, relatează Agerpres.
În jurul orelor 11:40, după ce au fost sesizaţi prin apel 112, poliţişti din cadrul Secţiei 14 i-au prins şi reţinut pe doi bărbaţi cu vârste de 54 de ani şi respectiv 57 de ani, imediat după ce ar fi încercat să pătrundă într-o locuinţă.
„Persoanele bănuite ar fi încercat, să pătrundă în apartamentul în cauză, prin folosirea de chei potrivite, fiind surprinşi de proprietarul apartamentului, care după ce a auzit zgomote la uşă şi s-a uitat pe vizor, a sunat la 112. Poliţiştii sosiţi de îndată i-au depistat pe cei doi, iar în urma controlului corporal, au găsit asupra lor mai multe chei, dar şi instrumente artizanale special confecţionate pentru forţarea sistemelor de asigurare a uşilor”, informează Poliţia Capitalei, citată de mediafax.ro.
Pe numele celor doi, poliţiştii au întocmit un dosar penal, aceştia fiind reţinuţi pentru 24 de ore, iar sâmbătă urmau să fie prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările continuă sub supraveghere Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.