HomeStiriSecuritate FizicaControale conform Legii 333/2003 la universități

Controale conform Legii 333/2003 la universități

Poliţia Română a desfășurat peste 800 de controale privind respectarea Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor de către unitățile cu destinație universitară.

La început de an universitar, Poliţia Română a reluat activităţile educativ-preventive și controalele în apropierea centrelor, campusurilor universitare și a căminelor studențești. În anul universitar 2018 – 2019, faptele penale sesizate în aceste zone a fost în scădere cu 30% față de anul precedent, se arată într-un comunicat al Poliției Române.

Poliţiştii au inclus, în itinerariile lor de patrulare, cele 1.177 de unități de învățământ universitar din ţară (universități, filiale, cămine studențești, biblioteci, case de cultură studențești), iar de marți, vor acţiona suplimentar faţă de dispozitivul curent, pentru ca noul an universitar să înceapă în siguranţă.

Echipajele de poliţie rutieră vor fi în teren pentru fluidizarea traficului rutier în zona centrelor universitare, pe arterele intens circulate.

În anul universitar trecut, Poliția Română, prin Direcţia de Ordine Publică, a desfășurat 1.836 de acțiuni și controale, dintre care 884 au vizat respectarea Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

Astfel, verificările polițiștilor arată că, din totalul celor 1.177 de unități cu destinație universitară, 92,69%, sunt asigurate cu pază (fie proprie, prin societăți specializate de pază sau pază mixtă).
Comparativ cu sfârșitul anului universitar anterior (2017 – 2018), numărul unităţilor de învăţământ superior asigurate cu pază proprie a crescut cu 4%. De asemenea, o creștere au înregistrat și unitățile universitare asigurate cu pază mixtă (peste 10%), iar în ceea ce privește dotarea lor cu sisteme de alarmare împotriva efracției sau cu sisteme video, acestea au crescut cu aproape 10%.

Majoritatea faptelor penale sesizate în anul universitar trecut (71%), în care au fost implicați în principal studenți, au avut loc în incinta unităților universitare, restul petrecându-se în apropierea lor.

Infracțiunile sesizate în incintă au fost mai puține în anul universitar 2018 – 2019, față de cel precedent, cu 9%, iar cele sesizate în zona adiacentă, cu 30%. Ponderea o reprezintă furturile, al căror număr a scăzut cu peste 14%.

Pe parcursul anului, poliţiştii au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale comise în aceste zone. Astfel, în urma intervențiilor desfășurate, au fost aplanate peste 100 de stări conflictuale.

Au fost organizate peste 600 de întâlniri cu studenții, iar seria activităților și programelor de prevenire, destinate tinerilor, continuă și în acest an universitar.
O astfel de activitate a fost organizată de colegii de la Timiș, când au stat de vorbă cu studenții care s-au cazat deja în cămin. Recomandările esențiale pentru a preveni furturile din camere căminelor studențești au ajuns la tineri printr-o campanie, prin discuții și afișe.

Poliţiştii din cadrul IPJ Dolj au verificat, înainte de începerea noului an universitar, toate universităţile şi facultăţile din Craiova. Poliţiştii au verificat modului de asigurare a pazei şi protecţiei la toate obiectivele aparţinând unităţilor de învăţământ superior, conform gds.ro.

În perioada 11 – 26 septembrie a.c., poliţiştii compartimentelor Sisteme de Securitate, precum şi cei din cadrul Biroului pentru Centrul Universitar, cu sprijinul Serviciului de Ordine Publică Dolj, au desfăşurat o acţiune pentru verificarea modului de asigurare a pazei şi protecţiei la toate obiectivele aparţinând unităţilor de învăţământ superior (universităţi, facultăţi, cămine,laboratoare, casierii, biblioteci etc.). Poliţiştii au verificat 41 de unităţi cu destinaţie universitară, din care trei universităţi, 17 facultăţi, 12 cămine studenţeşti şi alte 9 locaţii cu funcţiuni universitare. Poliţiştii au controlat sistemele de securitate existente la nivelul unităţilor respective. Totodată, a fost verificat modul de intervenţie la evenimente pentru 22 de echipaje de pază.

Share With: