Câte persoane lucrează în domeniul securității în Olanda
Conform unui studiu, 133.000 de persoane erau angajate în domeniul securității în Olanda, în 2016, ceea ce reprezintă 1,6% din totalul angajaților.
Un raport recent realizat de Statistics Netherlands (CBS) pe baza unui studiu realizat de Hague Security Delta (HSD) arată că în Olanda, 1,6% dintre anagajați (133 de mii de persoane) lucrau în domeniul securității în 2016, scrie cbs.nl.
CBS a inclus în clasificarea sa doar angajații din domeniul securității. Înainte de toate, aceștia oferă siguranță și securitate, incluzând inspectorii de poliție, polițiștii, pompierii, agenții de securitate și militarii. În perioada 2013-2016, numărul lor a scăzut de la 1,8% dintre angajați în 2013 la 1,6% în 2016.
În raportul Educația și piața muncii din domeniul securității, HSD ia în considerare mai multe tipuri de angajați ca făcând parte din domeniul securității. Le include pe cele listate mai înaite de CSB, dar și pe cele care presupun implementarea securității, precum avocații și judecătorii, experții în securitate cibernetică, procurorii care pedepsesc fraudele și lucrătorii sociali. Lucrătorii sociali au un rol în prevenirea violenței domestice, ajută la depistarea din timp a radicalizării. Astfel, în raportul celor de la HSD, numărul celor angajați în domeniul securității a crescut de la 12,6 procente la 12,8. Prin urmare, dacă se ia în calcul tot domeniul securității, se constată o ușoară creștere a numărului de anagați, iar în ceea ce privește securitatea fizică publică și privată, se constată o ușoară scădere anumărului de angajați.
În ceea ce privește securitatea privată ar fi interesant de aflat dacă numărul de angajați din acest sector îl depășește pe cel al polițiștilor.
O cercetare a The Guardian arată că cel puțin jumătate din populația globului locuiește în țări în care există mai mulți agenți de securitate angajați la firme private decât polițiști, scrie securityportal.ro.
Cercetarea, dată publicității anul trecut, arată că piața globală de servicii de securitate private, ce include agenți de securitate privați, supraveghere și transport de valori, valora atunci aproximativ 180 de miliarde de dolari și se așteaptă să crească la 240 de milarde până în 2020. Până atunci depășea bugetul internațional total destinat opririi sărăciei (140 de miliarde de dolari pe an) și produsul intern brut a mai mult de 100 de țări, incluzând Ungaria și Maroc.
Conform datelor, mai mult de 40 de țări, încluzând SUA, China, Canada, Australia și Marea Britanie, au mai mulți angajați pentru protecția unor anumite persoane, locuri și lucruri decât polițiști care să protejeze cetățenii de rând. În Marea Britanie, 232.000 de agenți de securitate au fost angajați în 2015, în comparație cu 151.000 de polițiști.