Agenții de securitate din Franța vor avea dreptul să poarte arme
Angajații firmelor private de securitate din Franța care păzesc locuri precum turnul Eiffel vor avea voie să poarte pistoale sau arme semi-automate pentru a lupta contra terorismului.
Angajații firmelor private de securitate din Franța care păzesc locuri importante precum turnul Eiffel vor avea voie să poarte pistoale sau arme semi-automate pentru a lupta contra terorismului, scrie thetimes.co.uk.
Mișcarea a fost descrisă de ziarul Le Figaro drept o „revoluție” într-o țară în care poliția este înarmată, dar care are reguli stricte privind înarmarea cetățenilor. Comitetul Consultativ Național pentru Drepturile Omului a denunțat această schimbare care va fi introdusă în aceast săptămână de guvernul Macron, spunând că va duce la răspândirea armelor în societate.
Ministrul de interne a spus că se așteaptă ca până la 3.000 de agenți de securitate să ceară o astfe de licență pentru a purta armă, ceea ce va fi aprobată numai dacă aceștia acționează în locuri supuse riscului.
Doi membrii ai Parlamentului Franței au întocmit un raport în care propun 78 de măsuri de îmbunătățire a coordonării între poliția municipală, forțele armate și agenții de securitate privați, scrie thelocal.fr.
Cei doi membrii ai Parlamentului vor dă facă obligatorie înarmarea polițiștilor municipali cu arme semi-automate datorită creșterii violențelor și amenințărilor de terorism.
Asta ar însemna o schimbare majoră a modului în care poliția municipală operează, care se află sub autoritatea primarilor. Astfel, poliția municipală nu va mai fi diferită de cea națională și de jandarmerie, care aproape tot timpul are arme semi-automate. Poliția municipală este compusă din polițiști care operează în orașele și orășelele din Franța, în afara capitalei.
Trebuie ştiut că până acum, portul unei arme în Franţa de către agenţi privaţi era ceva extrem de strict reglementat. Doar o mână de oameni aveau acest „privilegiu”: cei care transportă banii de la bănci sau mari magazine, agenţii de securitate de la firmele sau centralele nucleare şi cei care urcă la bordul anumitor vase care navighează în zone cu posibile acte de piraterie, scrie rfi.ro.
Există agenţi de securitate privați şi la intrările în parcul de distracţii Disneyland din periferia Parisului. De mai bine de un an, în urma unei autorizaţii speciale obţinute de la prefectura locală, 20 de agenţi înarmaţi, toţi foşti poliţişti, jandarmi sau militari, patrulează în apropierea lui Mickey şi a prietenilor săi. Toţi se antrenează în mod regulat în poligoane de tir şi înaintea fiecărei zile de muncă sunt testaţi la droguri şi alcool.
In următoarele zile vor apărea în Monitorul oficial din Franţa nu mai puţin de 8 decrete ale Ministerului de Interne care vor permite anumitor agenţi de securitate să poarte pistoale şi arme semi-automate, scrie Le Figaro. Astfel, între 2.000 şi 3.000 de agenţi ar putea fi înarmaţi pe întreg teritoriul francez. In ce condiţii aceştia vor putea purta arme şi ce tip de arme vor avea în posesie?
De acum încolo, decretele prevăzute într-o lege adoptată în februarie anul trecut, vor da naştere la două tipuri de agenţi de securitate. Primii, zişi „clasici”, nu vor purta decât arme din categoria „D” precum bastoane, telescopice sau nu, tonfe şi aerosoli – adică lacrimogene. Categoria a doua, însărcinată cu „supravegherea armată”, va avea voie să poarte puşti şi pistoale. Decretul în speţă precizează: „arme de calibru 38 sau arme semi-automate de calibru 9 mm”.
Ca să poată fi înarmat, un agent privat va avea însă nevoie mai întâi de autorizaţia prefecturii. Aceasta din urmă nu va da liber la arme decât celor care apără locuri sub ameninţare, locuri listate de serviciile de informaţii sau de unităţile de combatere a terorismului.
În plus, respectivul agent va fi supus unei anchete a Consiliului naţional al activităţilor private de securitate. Consiliul, pe lângă faptul că-l va supune pe agent unei anchete aprofundate de moralitate, îl va obliga de asemenea să urmeze o formare foarte serioasă. In fine, armele vor putea fi păstrate doar 5 ani iar cartuşe nu se vor da decât 50 pe an.