Agenți de securitate care dormeau sau erau în stare de ebrietate, sancționați
Polițiștii unei localități din județul Brăila au verificat mai multe obiective pentru a vedea cum se efectuează serviciul de pază și au aplicat sancțiuni pentru agenții care dormeau sau erau în stare de ebrietate.
Un simplu control de rutină al poliţiştilor la mai multe firme din Brăila a scos în evidenţă neglijenţa şi superficialitatea cu care mulţi agenţi de securitate tratează paza obiectivelor pe care ar trebui să le protejeze, scrie adevarul.ro.
Pe 5 martie, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Ianca, sprijiniţi de jandarmi, au organizat o acţiune în vederea identificării obiectivelor, modului de depozitare a bunurilor şi valorilor şi evaluarea gradului de asigurare a pazei şi eficienţa acesteia. Oamenii legii au verificat 16 societăţi şi 79 de agenţi de pază, aplicând 12 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.
„În urma activităţilor desfăşurate, au fost identificaţi 12 agenţi de securitate, dintre care şapte efectuau serviciul de pază sub influenţa băuturilor alcoolice, doi au fost depistaţi în timp ce dormeau în postul de pază, iar trei au fost găsiţi fără a purta asupra lor mijloacele de autoapărare din dotare. Cei 12 agenţi de securitate au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare totală de 2.500 lei conform Legii 333/2003”, a precizat Laura Belciugan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, citat de obiectivbr.ro.
S-au aplicat amenzi în valoare totală de 2.500 lei.
De asemenea, la data de 5 martie 2019, în intervalul orar 10.00 – 14.00, polițiștii din cadrul Secţiei nr. 3 Poliţie Iași au acţionat pentru verificarea pazei la societățile comerciale, de pe raza de competență, conform securityportal.ro.
Astfel, polițiștii au efectuat 6 instuiri ale agenților de pază, au controlat 8 agenți de pază și au verificat 12 societăți comerciale. Au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 333/2003 și H.G. nr. 301/2012, în cuantum de 5.000 de lei, fiind sancționați doi agenți de pază și administratorul unei societăți comerciale.
Spre exemplu, în acest caz, un tânăr, de 23 de ani, agent din cadrul unei firme de pază, a fost sancționat contravențional, conform H.G. nr. 301/2012, întrucât a intervenit la un obiectiv, de pe raza municipiului Iași, fără a avea asupra sa mijloacele de autoapărare şi ecusonul de identificare.