Administrator de societate comercială, sancționat conform H.G. nr. 301/2012
Administratorul unei societăți comerciale din județul Iași a fost sancționat conform H.G. nr. 301/2012 deoarece nu a respectat cerințele impuse în analiza de risc.
La data de 31 mai 2019, polițiștii din cadrul Secției nr. 7 Poliție Rurală Târgu Frumos au acționat, pe raza comunelor Costești și Brăiești, pentru asigurarea unui climat corespunzător de siguranță publică și prevenirea accidentelor rutiere, se arată într-un buletin al IPJ Iași.
În cadrul acțiunii au fost verificate 48 de autovehicule și au fost controlate 6 atelaje hipo, fiind legitimate 73 de persoane.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 6.790 de lei, dintre care conform 15 conform O.U.G. nr. 195/2002, 7 conform Legii nr. 12/1990, 3 conform H.G. nr. 301/2012 și una pentru altă abatere.
Spre exemplu, administratorul unei societăți comerciale, din comuna Costești, a fost sancţionat contravențional, conform H.G. nr. 301/2012, întrucât nu a respectat cerinţele impuse de evaluator cu ocazia întocmirii analizei de risc.
În conformitate cu precizările Poliţiei Române, începând cu data de 1 iulie 2018, toate unităţile sunt obligate să aibă analiza de risc la securitatea fizică. Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, scrie bzb.ro.
Astfel, după această dată, toate unităţile sunt obligate să aibă analiza de risc la securitate fizică, neefectuarea acesteia se sancţionează cu amendă de la 10.000 la 20.000 de lei.
O astfel de evaluare, presupune identificarea tuturor vulnerabilităţilor şi a riscurilor la care se expune un obiectiv şi indică metodele necesare pentru protejarea bunurilor şi valorilor. Astfel, concluziile analizei se formulează într-un raport în care se propun una sau mai multe opţiuni de tratare a riscurilor în vederea încadrării în domeniul acceptabil al riscului de securitate fizică, menţionând concret dimensionarea dispozitivului de pază, zonele sau punctele controlate prin mijloace electronice de supraveghere video, efracţie, control acces şi alarmare, elementele de protecţie mecanofizică, precum şi alte măsuri. Conducătorii unităţilor deţinătoare de bunuri şi valori, cum este de altfel şi cazul gărilor, au obligaţia de a identifica şi stabili zonele funcţionale, corespunzător activităţii desfăşurate, şi de a adopta măsuri necesare asigurării protecţiei vieţii, integrităţii persoanelor şi siguranţei valorilor.