HomeStiriSecuritate Fizica6-7 OCTOMBRIE: Polițiștii vor păzi secțiile de votare din toată țara

6-7 OCTOMBRIE: Polițiștii vor păzi secțiile de votare din toată țara

Polițiști și jandarmi vor fi mobilizați pentru asigurarea pazei secțiilor de votare, urnelor de vot și cetățenilor pe durata desfăşurării Referendumului din 6 şi 7 octombrie 2018.

Structurile teritoriale din cadrul M.A.I. angrenate în organizarea şi desfăşurarea Referendumului din 6 şi 7 octombrie 2018 au luat toate măsurile, din competenţă, pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică, se precizează într-un comunicat al DGPMB.

Aceste măsuri urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum şi un mod de acţiune corect şi echidistant al forţelor implicate.

Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, alături de reprezentanţii celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (Direcţia Generală de Jandarmerie a Municipiului Bucureşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov, precum şi alte structuri M.A.I.), se vor afla în misiuni, pentru asigurarea măsurilor de protecţie, ordine şi siguranţă publică, la secţiile de votare, precum şi în locurile de depozitare a buletinelor de vot.

Măsurile de pază şi protecţie instituite la locaţiile secţiilor de votare presupun prezenţa poliţistului, pentru a preveni apariţia unor incidente de natură să perturbe procesul de votare. În acest context, precizăm că zilnic, peste 550 de poliţişti vor asigura paza şi protecţia la 795 de secţii de votare, dintre cele 1264 ce se vor constitui pe raza municipiului, iar pentru restul secţiilor de votare, dispozitivul va fi asigurat de celelalte structuri ale M.A.I..

De asemenea, peste 1.100 de poliţişti, se vor afla în stradă, în perioada 6-7 octombrie, pentru a asigura măsuri de ordine şi linişte publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale.

Pentru intervenţia efectivă la eventuale incidente, poliţiştii angrenaţi din paza şi protecţia secţiei de votare vor fi sprijiniţi, la cerere, de patrulele de poliţie aflate în dispozitivul curent de intervenţie la evenimentele semnalate, care îşi vor desfăşura activitatea în zonă.

Pentru combaterea oricăror fapte antisociale, vor fi asigurate rezerve de poliţişti şi echipe operative, pregătite să intervină. Astfel, aproape 400 de poliţişti vor fi constituiţi, zilnic, în rezerve (luptători pentru acţiuni speciale şi echipe operative de specialişti).

Până la repartizarea buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare votării la secţiile de votare, poliţiştii şi jandarmii vor fi în misiuni de protecţie, atât a transportului buletinelor de vot, cât şi a locurilor unde acestea vor fi depozitate.

Direcţia Generală de Jandarmerie a Municipiului Bucureşti va avea în responsabilitate 469 secţii de votare dispuse în 100 de locaţii, unde vor fi prezenţi peste 200 de jandarmi. Pentru un plus de siguranţă, vor fi constituite şi rezerve de intervenţie, capabile să intervină în cel mai scurt timp, dacă situaţia o va impune.

Jandarmii vor asigura desfăşurarea în condiţii de siguranţă a activităţii în cadrul Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti, având şi atribuţii de protecţie a transportului buletinelor de vot după încheierea procesului de votare.

De asemenea, în Bucureşti, 240 de pompieri asigura desfăşurarea in bune condiţii a referendumului.

Premergător procesului electoral, pompierii au efectuat verificări la obiectivele în care sunt organizate secţii de votare, fiind înlăturate disfuncţionalităţile pe linia apărării împotriva incendiilor.

Polițiștii și structurile MAI vor acționa în toată țara pe durate celor două zile.

Astfel, polițiștii Inspectpratului Județean Sibiu au precizat că 354 de poliţişti vor asigura paza şi protecţia la 207 secţii de votare, dintre cele 373 ce se vor constitui pe raza judeţului Sibiu, iar pentru restul secţiilor de votare, dispozitivul va fi asigurat de celelalte structuri ale M.A.I..

În județul Argeș 409 poliţişti vor asigura paza şi protecţia la 374 de secţii de votare, dintre cele 520 ce se vor constitui pe raza judeţului Argeş, iar pentru restul secţiilor de votare, dispozitivul va fi asigurat de celelalte structuri ale M.A.I..

Share With: