Percheziții în 5 județe pentru destructurarea unei grupări care clona carduri
Polițiști și procurori DIICOT au efectuat 14 percheziții în 5 județe pentru a destructura o grupare specializată în furtul informațiilor cardurilor bancare și clonarea acestora.
În dimineața de 13 septembrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice Timișoara, sub coordonarea DIICOT – S.T. Timișoara, au efectuat 14 percheziții domiciliare, pe raza județelor Timiș (2), Bihor (8), Constanța (2), Satu Mare (1) și Dolj (1), se precizează într-un comunicat al IGPR.
Perchezițiile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări față de 14 persoane, cu vârste cuprinse între 30 și 60 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, falsificare de titluri de credit sau instrumente de plată, deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori și accesul ilegal la un sistem informatic.
În fapt, începând cu luna martie 2013, cei în cauză s-ar fi constituit într-un grup și ar fi săvârșit infracțiuni informatice. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că membrii grupării ar fi montat, la ATM-uri de pe raza municipiilor Arad, Timișoara și Cluj – Napoca, dispozitive contrafăcute pentru copierea, în mod fraudulos, de date de carduri bancare.
Ulterior, ar fi inscripționat aceste date pe carduri neinscripționate, folosindu-le pentru retrageri frauduloase de numerar din bancomate din alte țări. Prin activitatea infracțională, s-ar fi cauzat băncilor un prejudiciu de aproximativ 65.000 de euro.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 7 laptopuri, 8 telefoane mobile, o tabletă, 5 HDD-uri externe, 4 carduri de memorie, 12 stick-uri USB, un card bancar, înscrisuri, precum și 267 de grame de fragmentate de substanță vegetală de culoare olive.
Poliţiştii au pus în aplicare 8 mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul DIICOT – S.T. Timişoara, pentru audieri.